marți, 6 noiembrie 2012

Iancu Gheorghe - senator




 ---------------------------------------------

DE ACEIA ROMÂNUL ESTE MÂNDRU ȘI PRIN CREDINȚĂ A REUȘIT TOT TIMPUL SĂ BIRUIE
 Teritoriul pe care se află România pare să fi fost Vatra Lumii, locul din care s-a răspândit civilizaţia umană! La Bugiuleşti (Vâlcea), Nicolăescu-Plopşor a descoperit un femur uman vechi de două milioane de ani. Pe Valea Oltului au fost descoperite urmele unor locuinţe vechi de un milion de ani, iar la Tărtăria , pe Mureş, au fost descoperite trei tăbliţe continând cea mai veche scriere din lume , cu o vechime de sapte mii de ani. Aşezarea de la Româneşti - Dâmboviţa datează din anii 30.000 î.e.n. Aici a fost inventat arcul, s-a născut legenda lui Prometeu, au apărut primele mine şi furnale din Europa , aici s-au format popoarele indo-europene.De aici au pornit o serie de popoare ca pelasgii, sciţii, cimmerienii , ilirii, ligulii, bascii, sarmaţii, elenii (ahei şi dorieni,hitiţii, carienii, italicii sau frigienii ), etc. Aici s-au pus bazele Troiei şi apoi ale Romei . De altfel , vechea Romă a existat pe locul actualului oraş Roman , iar cuvântul Roma este de origine tracică.Traco-dacii reprezintă cea mai veche cultură de pe Terra , anterioară sumerului şi totodată cea mai numeroasă şi mai extinsă populaţie a antichităţii. Puteau fi găsiţi în întreaga Europă (Balcani, Ucraina, Ungaria,Austria, Germania, Polonia, Italia,Franţa, Spania,Turcia Europeană), Tadjikistan , Asia Mică, Africa. Chiar şi burii din Africa de Sud sunt neam dacic ! Cu multe secole înainte de cucerirea romană , dacii reuşiseră să obţină un an de 365,242197 zile, faţă de anul astronomic modern de 365,242198 zile, sau faţă de cel Iulian al alexandrinului Sosigenes de 365,25 zile . Homer a remarcat unitatea lingvistică, etnică şi de civilizaţie a tracilor începând cu mileniul V î.e.n., de când acest spaţiu a iradiat cultură . Tot el ne spune că numai ei ştiau să lupte călare şi să folosească arcul ca armă de luptă Traco- macedonenii au creat şi primul imperiu din Europa , cel al lui Alexandru Macedon , care a creat şi cultura "elenistică". Dascălul său , Aristotel din Stagiro-Makedonia , era tot un traco-macedonean .Scrisul a apărut mai întâi în spaţiul tracic, apoi în cel greco-roman . Primii poeţi au fost tot de origine tracă . Traco-dacii se remarcau printr-o corectitudine deosebită , toate convenţiile fiind încheiate doar verbal.De pildă, lipsa de acasă era semnalată printr-un băţ aşezat la poartă. De remarcat că acelaşi obicei îl aveau şi mayasii ! Oare cine îi invăţase să traiască într-un asemenea identic spirit de cinste?Dacia a avut cea mai veche agricultură din Europa. Dacii erau singurul popor din lume care foloseau cercul pentru măsurarea timpului (vezi actualele ceasuri)! Minele de aur din Dacia erau cele mai bogate din Europa . Numai tezaurul regal al lui Decebal , jefuit de romani , conţinea 1640 de tone de aur şi 3310 tone de argint. Cu el, Imperiul Roman a scăpat de faliment , permiţând ca locuitorii Romei să fie scutiţi de impozite timp de un an , să primească fiecare câte 650 de denari şi să se finanţeze , timp de 123 de zile serbările de la Roma cu peste 10.000 de gladiatori si 11.000 de fiare sălbatice!Primul popor antic European care a realizat o unificare a tuturor triburilor având aceeasi etnie a fost cel dac. Ocupaţia romană a întrerupt procesul de unificare naţională pentru 1812 ani ... Unde ar fi fost acum România, fără aceste vicisitudini ale istoriei? De reţinut: pentru cucerirea Daciei , Traian a fost nevoit să mobilizeze peste 60% din armata imperiului! In secolele VI-V î.e.n. , civilizaţia dacică era atât de dezvoltată , încât se putea măsura cu cea persană a lui Darius (522-486 ien.). Herodot afirma că "tracii sunt cel mai numeros popor după inzi".In această zonă, se înregistrează cea mai veche locuire în bordeie din lume (18.000 de ani) , cea mai veche activitate de minerit din lume, cel mai vechi topor-tarnăcop de miner , cel mai vechi harpoon , şi cel mai vechi vârf de lance cu două caneluri(tip baionetă) din lume (toate peste 18.000 de ani vechime) , cea mai veche activitate din metalurgia aramei din lume (8.000 de ani), cea mai veche exploatare şi prelucrare a aurului din Europa şi cea mai veche scriere din lume (7000 de ani). Limba română este cea mai unitară limbă din Europa ,vorbită de cel mai mare număr de oameni şi cuprinde cel mai mare număr de cuvinte de origine latină în raport cu celelalte limbi neolatine.In fapt,romanii descindeau din marea şi nobila gintă a traco-dacilor . Pe la 1400 î.e.n. în Dacia nord-dunareană a apărut cea dintai şcoală cu local propriu de pe Terra , ANDRONICONUL, unde preoţii zalmoxieni predau toate disciplinele universitare , începând cu teologia, astronomia şi astologia. Pitagora şi elevii săi şi-au completat studiile universitare la şcoala zalmoxiană întrucât după mărturiile lui Platon şi Socrate , în Dacia nord-dunareană erau cei mai învăţaţi medici din lume , superiori medicilor greci. Hesion scria că Zalmoxa "a promovat o învaţatură despre un trai nou, mai înţelept decât al grecilor". Tot Zalmoxa a introdus în şcoala sa studiul Dreptului , Belaginele , care stau la baza civilizaţiei umane . Pe atunci, evreii erau încă sclavi in Egipt! Platon, Socrate, Orfeu,Achile,Traian vorbeau limba daco-tracă. In Dacia se scria cu litere latine, care erau şi litere dacice! In această limbă comună i-a scris Decebal lui Traian pe o iască de fag . Marele lingvist italian Giaccomo Devoto stabileşte "începutul tranziţiei daco-romane dincolo de anul 2000 î.e.n.", când evreii nu existau nici măcar ca păstori! De unde vine denumirea de Dacia? De la prima regină a statului dac străbun, Dacia-Dokia-Sorita,slujitoarea Soarelui,Marele Zeu,care a fost preoteasă şi regină pe la 3.000 î.e.n . La impactul cu romanii,dacii credeau în nemurirea sufletului şi erau deja monoteişti. Din punct de vedere al concepţiei filosofico-religioase , erau şi au rămas net superiori romanilor. Ei nu credeau decât într-un singur om-zeu, Zalmolxis, care avea să devină model pentru Iisus Hristos mai târziu, aşa cum Kybele-Kotys avea să devină sursa de inspiraţie pentru Fecioara Maria . Geţii cinsteau crucea văzând că una din cele mai frumoase constelaţii din emisfera boreală ( 50 de stele vizibile) are principalele stele dispuse în cruce, în dreptul Căii Lactee. Numele constelaţiei Lebăda este astfel un omagiu adus Păsării Divine pentru daci.Iată ce ne arată Platon în "Charmides" , unul din celebrele lui dialoguri, din care extragem un pasaj absolut senzaţional: "Aşa stau lucrurile,Charmides, şi cu descântecul nostru. L-am învătat, cu prilejul unei expediţii, de la unul dintre medicii traci ai lui Zalmoxis , despre care se zice că au şi darul de a te face nemuritor! Căci,spunea el, toate se trag din suflet , atât cele rele, cât şi cele bune, ale trupului şi ale fiintei noastre întregi , revărsându-se din suflet , aşa cum se răsfrâng de la cap asupra ochiului. Ca urmare, mai ales sufletului trebuie să îi dăm îngrijire,dacă vrem că,deopotrivă,capul,cât şi restul trupului să o ducă bine. Iar sufletul spunea el, se îngrijeşte cu anumite descântece, care sunt , la rândul lor , spusele şi gândurile frumoase!"Freud şi psihanaliza lui? Evreii au "descoperit iar America" după mii de ani!Si încă o informaţie care ne lasă fără grai : într-o locuinţă de pe dealul Grădiştei a fost descoperită o trusă medicală cu bisturiu şi pensetă din bronz; la Piatra Rosie , un scalpellum tot din bronz, iar la Poiana sonde medicale şi un schelet cu craniul trepanat! Religia geţilor spunea că la naşterea celor doi Fraţi Divini, Apollo şi Artemis, care a avut loc la solstiţiul de iarnă, Domnul Ceresc a luminat şi a încălzit pămantul, încat zapezile s-au topit şi au înflorit merii . In acelaşi timp, numele Zeitei Mame , Maria-Maris însemna şi "floare de măr". De atunci , de când au înflorit merii iarna,Anul Nou , care era la 1 martie a fost mutat la 1 ianuarie , dată preluată mai târziu şi de romani . Ei bine, evreii au preluat de la traco-daci şi data de 1 martie ca An Nou , dar şi pe Fecioara Maria, devenită biblică. S-a mai spus apoi ca Iisus Hristos a fost influenţat, în filosofia sa,de esenieni.Numai ca esenienii au fost iniţiaţi de traci, de preoţii lui Zalmoxe. Acest lucru este recunoscut pană şi de Jose Phus Flavius , fostul răzvrătit iudeu împotriva Romei, devenit...mare istoric în "Antichitaţile iudaice":"Ei nu trăiesc prea diferit de lume , dar viaţa lor aminteste în cel mai înalt grad de cea a dacilor numiţi pleistai ".După cum ne arată Jose Phus Flavius , în "Razboiul iudaic" , esenienii constituiau practic prima confererie de tip comunist din istorie : dispreţuiau bogaţia , între ei nu vindeau şi nu cumpărau nimic , jurau sa respecte dreptatea faţă de oameni , trăiau în "frăţii" cărora işi predau toate veniturile şi bunurile , gestionate in comun , respingeau prezenta femeilor (temandu-se de desfrânarea şi trădarea lor). Intenţii şi obiceiuri pozitive pe care , ulterior , evreii le vor adapta negativ în viitoarele lor "frăţii" masonice. Realitatea de care evreii , cei mai mari falsificatori ai istoriei, fug ca dracul de tămaie , este ca filosofia pozitivă creştină s-a născut pe teritoriul Daciei , ei nefăcând altceva decât să o preia in folos propriu pentru a distruge din interior Imperiul Roman şi a-şi justifica pretenţiile de "popor ales" , dornic de a stăpani Lumea ! Aşa cum Biblia a fost "prelucrată",timp de 1000 de ani, în folos propriu , aşa şi dovezile istorice privind primordialitatea universală a Traco-Daciei de Centru al Lumii , au fost distruse cu perseverenţă pe parcursul ultimelor două milenii!Istoria mai are multe mistere şi unul dintre acestea , absolut senzaţional, poate fi modul în care două popoare înrudite , traco-dacii şi romanii , care dominau lumea antică , au putut fi asmuţite unul împotriva celuilalt . Oare , întâmplător, vizionarul Indian Sundar Sing a prevestit , prin anii '30, ca România va fi Noul Pămant al Făgăduinţei , iar Bucureştiul Noul Ierusalim ? In care se va afla Casa Popoarelor descrisă în Biblie şi realizată întocmai de Ceauşescu sub denumirea de Casa Poporului!
------------------------------------------------- 
ATENŢIE ! Atac la Integritatea teritorială a României:

PARTIDUL POPULAR MAGHIAR
declaraţie

Sfântu Gheorghe, 24 noiembrie 2012

DECLARAŢIA DE LA SFÂNTU GHEORGHE

Autonomia este soluţia!

Noi, cetăţeni liberi ai României şi ai Europei în curs de unificare – exercitându-ne dreptul la asociere, precum şi cel la opinie şi libertatea de exprimare – conştienţi de responsabilitatea pe care o purtăm pentru generaţiile viitoare, confirmându-ne voinţa comună azi, 24 noiembrie 2012, la Sfântu Gheorghe ne declarăm din nou şi cu devotament credinţa în autonomia comunităţii noastre maghiare din Transilvania şi a Ţinutului Secuiesc.

Nu mai dispunem de alţi douăzeci şi doi de ani pentru a aştepta soluţiile problemelor noastre comune de la Bucureşti. Trebuie să spunem că experienţa nefastă a deceniilor trecute este generarea problemelor, nu soluţionarea acestora prin intermediul centralizării puterii!

Am aşteptat minunea cu mâinile încrucişate – ne-a fost de ajuns!

Ne-am săturat de compromisurile de culise adoptate fără implicarea noastră!
Ne-am săturat de situaţia în care politiceni corupţi risipesc şi fură viitorul copiilor noştri!
Ne-am săturat să plătim preţul deciziilor eronate luate de guvernele care se perindă la cârma ţării!
Ne-am săturat de negarea însăşi a existenţei Ţinutului Secuiesc!
Ţinutului Secuiesc a existat, există şi vrea să existe. În acest scop ne-am întrunit astăzi.
Dorim să ne simţim acasă pe plaiurile natale moştenite de la înaintaşii noştri. Este moştenirea noastră – ţinem la ea.
Dorim să ne folosim în mod liber limba maternă şi simbolurile naţionale. Limba maghiară să fie a doua limbă oficială în Ţinutul Secuiesc. Avem acest drept.
Dorim un sistem de învăţământ de sine stătător de la creşă până la universitate. Vrem să avem acest drept!
Vrem să cheltuim banii proveniţi din impozitele noastre în scopul prosperităţii locuitorilor acestui ţinut! Vrem să avem acest drept!
Vrem să ne gospodărim singuri bogăţiile naturale. Vrem să avem acest drept!
Nu vrem ca un prefect, care nu ne cunoaşte problemele, să împiedice munca noastră de păstrare şi creare a valorilor.
Vrem să decidem noi înşine în treburile noastre.
Vrem autonomie! Autonomia este soluţia. Scopul autonomiei este să ne asigure demnitatea sărbătorilor şi eficacitatea activităţilor zilnice – arătând totodată că putem avea un viitor sigur.
De la acestea nu facem rabat. Ne vom continua lupta prin mijloace paşnice şi democratice până la atingerea obiectivului nostru final: autonomia.
Nici unul dintre noi nu are şanse de izbândă de unul singur. E nevoie de noi toţi.
Facem apel la biserici! Puterea credinţei şi sistemul de valori al creştinătăţii funcţionează în cazul nostru ca şi busolă milenară.
Facem apel la organizaţiile noastre non-guvernamentale, care au rolul de a asigura confortul vieţii cotidiene! Trebuie să ne reclădim comunităţile.
Facem apel la intelectualii noştri din sfera ştiinţei şi a culturii! Putem fi, pe bună dreptate, mândri de unicitatea culturii transilvănene.
Facem apel la politicienii noştri! Ţinând seama de voinţa clară a maghiarilor din Transilvania, să elaboreze un plan comun de acţiune pentru dobândirea autonomiei. Mai mult, să nu se abată de la acest plan indiferent de partidul maghiar pe care îl vor reprezenta în parlament.
Facem apel la vârstnici! Ne putem baza pe înţelepciunea şi experienţa lor.
Facem apel la tineri! Avântul lor creator asigură progresul.
Evocăm spiritualitatea Transilvaniei! Lupta noastră pentru autonomia pe care vrem să o dobândim este parte a concepţiei despre Transilvania pe care o dorim – şi anume, o Transilvanie ferită de imixtiunea Bucureştiului. Din acest motiv căutăm parteneriatul şi colaborarea cu acei români, care doresc recuperarea demnităţii Ardealului!
Dacă trebuie să colectăm un milion de semnături pentru a atrage atenţia Europei asupra problemelor noastre, le vom aduna.
Dacă este nevoie de o sută de mii de semnături pentru ca persoanele care au obţinut mandat în Parlamentul României să simtă greutatea cuvintelor şi doleanţelor noastre îndreptăţite, le vom aduna.
Dacă este nevoie de demonstraţii cu ocazia cărora să strigăm în mod repetat apelul nostru la autonomie, atunci vom ieşi în stradă ori de câte ori va fi nevoie. Şi nu facem acest lucru împotriva cuiva, ci pentru noi înşine.
Îl cităm pe apostolul autonomiei noastre naţionale, Kós Károly: „Va trebui să muncim, dacă vrem să trăim; şi vrem să trăim, deci vom munci.”
Cu credinţă şi asumarea răspunderii vom munci cu devotament pentru dobândirea autonomiei, în scopul păstrării şi apărării moştenirii noastre, a îmbunătăţirii prezentului pe care îl trăim şi al asigurării viitorului.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!

comunicat de presă al Partidului Popular Maghiar din Transilvania
-------------------------------------------------

--------------
 Ăsta-i adevărul crud ce trebuie știut și trebuie făcut tot ce este necesar pentru ca neamul românesc să nu mai sufere, aceleași pericole în aceleași haine fiind azi reactivate și prezente, pentru că asta-i le este năravul, chiar și în plină civilizație.


IANCU GHEORGHE - SECRETAR GENERAL UPSC 


„1. Consider că Ponta, când a anunțat că UDMR-ul nu va intra la guvernare, a înţeles că populaţia majoritară a României nu-i doresc pe unguri la guvern. Şi eu cred că a făcut bine luând această decizie. Mai rămâne să se asigure că nici subsecretari de stat sau directori udemerişti să nu acceadă la guvernare, deoarece aceştia ar sabota acţiunile benefice pentru România, ce s-ar putea lua, anulând astfel voinţa şi ordinele ministrului respectiv, unde ei ar fi încadraţi. UDMR-ul, prin vocea preşedintelui său, a anunţat că fiind în opoziţie va duce o politică constructivă, ca, apoi, să spună că va vota împotriva guvernului Ponta, la sesiunea parlamentară. Asta da, o politcă dusă constructiv!
2. Miliarii activi şi cei din rezervă nu-l agreează pe Frunzăverde (şi Foaielată), care, cât timp a mai fost ministru, nu a făcut nimic pentru refacerea Armatei, distrusă de preşedinţii ce s-au succedat la conducerea ţării şi prim-miniştrii respectivi. Bineînţeles că nici în viitorul guvern Ponta, Frunzăverde, ca ministru al Apărării, nu va face nimic pentru refacerea Armatei României, cu toate că celelalte ţări se înarmează puternic. El nu va lupta pentru Armată, aşa cum a demonstrat Generalul Dobriţoiu că se zbate. Ar trebui ca să rămână ministru tot Generalul Dobriţoiu, deoarece ca militar şi fost cercetaş, cunoaşte foarte bine necesităţile unei armate moderne, se va zbate pentru un buget, cât de cât acceptabil şi este agreat de toţi militarii activi şi în rezervă. Probabil că domnul Ponta a uitat că foarte multe voturi le-a primit de la militarii de toate categoriile datorită propagandei făcute de domnul General, pentru USL, în Unităţile şi toate structurile militare. A făcut-o consecvent şi cu o mare putere de convingere. Dacă nu va fi numit ministru al Armatei în viitorul guvern, USL-ul va pierde foarte mult.
Domnilor Ponta şi Antonescu încă de acum li s-a urcat la cap Puterea? Ei nu cunosc, oare, că încrederea se capătă greu, dar foarte repede se poate pierde? 

Dar, să continui cu dezvăluirile politicii iredentiste a ungurilor:

POLITICA UNGARIEI IREDENTISTE. PRIGOANA ROMÂNILOR



Maghiarizarea românilor ardeleni. Vizita regelui Carol I  la Buda­pesta.  Interzicerea  unor  cărţi  şi  periodice  în  Ardeal



Deputat I. Grădişteanu: Şedinţa din 29 Ianuarie 1898.

Chestiunea naţională.

/.../. Am avut onoarea să interpelez pe d. Preşedinte al Consiliului, şi’l rog să’mi răspundă:

I).Dacă crede d-sa, că putem să rămânem nepăsători, când maghiarii iau toate măsurile de a desfiinţa neamul nostru.

II) Dacă crede că guvernul d-sale mai e posibil în ţară, dacă lasă pe maghiari să maghiariseze, în pace, pe Românii din Ungaria, şi nu rădică gla­sul, ca nu cumva maghiarii să se supere şi să intre guvernul în încurcătură.           

III) De ce nu se face d-sa samsarul cinstit al unei împăciuiri între maghiarii şi românii din Ungaria, dar samsar cinstit, al unei împăciuiri drepte şi leale, al căreia ţel să nu fie să îngenuncheze pe români maghiarilor, ci să aducă pe maghiari la convingerea că e bine şi convenabil, cum zicea lordul Cla­rendon, să ascultăm dorinţele poporului, să fim drepţi cu popo­rul, şi să fim leali cu poporul.

IV) De ce nu desminte guvernul interpretările rău voitoare ale presei maghiare, privitoare la înţelesul visitei M.S. la Buda-Pesta.

V) De ce, d. preşedinte al Consiliului şi ministru de externe, n’a însoţit pe M.S. la Buda-Pesta, cum îi era datoria constituţională.

VI) Dacă nu crede d-sa, că visita la Pesta, departe de a fi ajutat la resolvarea cestiunei naţionale, a fost din contra, pentru unguri, o încurajare de a stărui în politica lor de apăsare şi desnaţionalisare faţă de românii din Ungaria.

Deputat Dim. A. Sturdza, preşedintele consiliului: 

Sunt întrebat: dacă cred că guvernul presidat de mine este posibil. D-lor, guvernul acesta va fi posibil, întru cât d-voastre şi M.S.Regele, îi va acorda încrederea. A duoa întrebare este: de ce nu m’am făcut samsarul cinstit? /.../ causa este că d. Grădişteanu s’a pus continuu în preajma mea, în curmezişul căei mele. A treia întrebare glăsuesce: de ce nu desmint aserţiunile ziarelor unguresci. Mai întâiu, fiind că nu sciu unguresce; al duoilea, fiind că am către ţară alte datorii mai serioase de îndeplinit, de cât a mă face censorul ziarelor străine şi al treilea, pentru că am socotit că nu este bine să’mi perd timpul cu citirea de ziare fără de greutate; ce ar însemna, de exemplu, să învăţ dela un ziar american ceea ce M.S.Regele nostru gândesce despre Statul Român. N’avem nevoe pentru aceasta de ziare americane. De ce n’am însoţit pe M.S. Regele la Buda Pesta? Altă întrebare. Răspund: Fiind că M.S., lăsând consiliul de miniştri pentru guvernarea ţărei în absenţa Sa, şi eu fiind însărcinat cu presidiul consiliului de miniştri, n’am putut să absentez şi eu din ţară. De altminteri, dacă n’ar fi fost această împrejurare, m’aşi fi dus şi eu la Buda-Pesta, fiind că cred, că acolo unde Suveranul României socotesce că este de onoarea ţărei şi că este bine să meargă, cu onoare poate merge şi un consilier al Tro­nului şi oricare român bun patriot./.../.

Deputat I. C. Grădişteanu: /.../. 

D. ministru de externe n’a răspuns la nici una din întrebările mele. Voci: A răspuns la toate. D. I.C. Grădişteanu: Afară poate de punctul al cincilea, dar, înţelegeţi bine că atunci când vine d. ministru de externe şi spune că, nu s’a făcut samsar cinstit, fiindcă am stat în preajma  d-sale, acesta nu e un răspuns serios, şi atunci Camera trebue să’mi dea cuvîntul. /.../. 

Se pune la vot închiderea discuţiunei şi se primesce.        



Acapararea unei părţi din teritoriul României de către unguri.

Corupţia unor miniştri români



Deputat T. Cămărăşescu: Şedinţa din 25 Februarie 1898.

Interpelarea adresată d-lui ministru de interne

Obiectul interpelării mele adresată în primul rând d-lui ministru de interne şi în al duoilea rând d-lui ministru de justiţie, este că d. ministru de interne, prin abus de putere, prin violarea marelui principiu constituţional, care consfinţesce separaţiunea puterilor în Stat, a interpretat şi pe urmă a desfiinţat hotărâri judecătoresci şi a împedicat executarea lor. Şi numai graţie acestui abus de putere repetat, comitele de Torotzkay, membru în parlamentul din Buda-Pesta şi deputat important în majoritatea  pusă d’asupra tutulor legilor şi instituţiunilor noastre, într’un colţ de pământ al acestei ţări. Comitele de Torotzkay s’a instalat într’o părticică din teritoriul nostru

/.../. Situaţia sa este atât de excepţional privilegiată în cât chiar atunci când este vorba ca un dregător al ţărei, în marginele competinţei lui, să’şi îndeplinească datoria funcţiei sale vis-a-vis de acest comite, nu o poate face de cât adresându-se sus, şi cerând autorisaţiune de la centru,/.../ care trebue să plece din cabinetul ministrului respectiv, altfel nu este posibil ca funcţionarii din această ţară să’şi facă datoria când este vorba de comitele Torotzkay./.../. Munţii Gorjului, ca mai toţi munţii ţărei noastre, se stăpânesc în indivisiune sau numai de cete de moşneni, sau de cete de moşneni şi pro-prietari. Acum duoi sau trei ani comitele Torotzkay, care este şi mare exploatator de păduri cumpără din munţii Tărtărău şi Poeana -Murei din judeţul Gorj, jumătate drepturile moşnenilor din muntele Tărtărău şi un sfert din muntele Poeana-Murei, în ceeace privesce dreptul de exploatare a pădurei /.../. Pentru că comitele Torotzkay trebuea să înceapă exploatarea pădurei şi cum scia că, ca şi în ţara lui, nu se poate atinge cineva de un bun care este în indivisiune de cât ducându-se înaintea justiţiei şi cerând eşirea din indivisiune, tot asemenea scie că şi în ţara noastră /este la fel - n.n./.

/.../. Torotzkay se adresează proprietarilor şi moşnenilor, cari nu vânduseră, intră cu ei în tratative de a cumpăra pădurea şi spunând că el cum a cumpărat jumătate şi un sfert din aceşti munţi, exploatarea are să înceapă şi ei vor fi nevoiţi să’i vândă acele părţi, căci altfel, începând exploatarea, aceia cari vor avea vre-un interes sau vreo pretenţiune contra lui, vor fi siliţi să meargă la Pesta şi să reclame tribunalelor de acolo./.../ oamenii însă au fost cuminţi şi n’au voit să vândă./.../. Torotzkay /.../ dă ordin şi pune în exploatare întreaga pădure /.../ chiar pe acolo pe unde el nu cumpărase. Oamenii /.../ s’au adresat tribunalului de Gorj cerând eşirea din indivisiune /.../ în ceea-ce privesce întreaga proprietate şi, fiindcă devastarea continua, ei, ca măsură conservatoare, cer punerea sub sequestru judiciar a pădurei a cărei tăere începuse. /.../. Pe lângă pădurile din aceşti munţi, din care comitele Torotzkay cumpărase nisce porţiuni oarecare, mai erau şi alţi munţi cari se învecinau cu aceste păduri, şi oamenii comitelui Torotzkay găsesc de cuviinţă /.../ să tae şi din pădurile din cari nu se vânduse acestui comite nici chiar un arbore. Se îndreaptă reclamaţiune ministerului de in­terne anul trecut de către preotul Ceauşescu, în numele moşne­nilor Cernazeni, cari nu vânduseră comitelui nici măcar o cracă.

Nu se face nimic, d-lor, şi deci devastarea era încurajată şi, repet cu regret, încurajată de inacţiunea şi indiferenţa autorităţilor noastre administrative. Se mai adresează altă plângere din partea unei doamne văduve, epitroapa fiilor săi, Majestăţii Sale Regina /.../ şi cu toate aceste plângeri, securea comitelui Torotzkay continuă a tăia chiar în porţiunile unde nu cumpărase nici un buştean! /.../ se hotărăsce de tribunal înfiinţarea unui sequestru judiciar; se numesce un custode să execute hotărîrea la faţa lo­cului, merge portărelul tribunalului /.../, se somează oamenii comitelui Torotzkay, cari tăiau şi lucrau în acele păduri, să înceteze /.../ până când tribunalele se vor pronunţa în definitiv asupra cestiunei. /.../ să protestezi singur, la fruntarii, în faţa a 3-400 de lucrători este cam dificil, şi mai cu seamă când ştii că la spatele tău nu există nici un sprijin moral, cel puţin al auto­rităţilor ţărei, cu toată protestarea custodelui, cu toate că el a fost numit de tribunal, de justiţie, - bietul custode a fost luat la goană cu focuri de arme. /.../. Aşa de puţin valorează autorităţile noastre în faţa vecinilor noştri? /.../. Dacă supuşii Statului vecin introducându-se pe teritoriul nostru - în /.../ speţă jandarmii - trec pe pământul ţărei şi în propria ta casă te împuşcă, cum s’a întâmplat casul cu nefericitul locuitor din Vârciorova, în ziua de 10 februarie, când un jandarm /.../ a ucis pe teritoriul nostru pe locuitorul Michail Cuza. /.../ dar casierul judeţului, când este vorba ca să încaseze dările Statului şi când nu i se plătesc aceste dări, ce credeţi d-voastre că pune pe comitele Torotzkay pe aceeaşi linie ca pe noi?

Noi, când nu plătim suntem urmăriţi, ni se vinde averea, cu formă, fără formă. Comitele Torotzkay însă, nu se urmăresce până ce nu vine deslegare de la Bucuresci, până ce d. ministru de finance nu’şi va da cuvântul său în această afacere. /.../. Dar, d-lor deputaţi, din preţiosul document al casierului general de Gorj, mai resultă un lucru; că resistenţa făcută autorităţilor noastre era cunoscută la centru şi miniştrii, cari trebuiau să ia măsuri pentru a înlătura rebeliunea, dau or­dine de natură a încuragia şi mai mult actele de violenţă şi de prădare ale comitelui Torotzkay. Când însăşi autorităţile supe­rioare ale Statului au teamă de acest comite Torotzkay, cum voiţi d-voastre ca interesele unor simpli moşneni şi ale unor bieţi proprietari să poată fi apărate cu suficienţă de către acele autorităţi, care ele au încuragiat, şi formal şi moral, pe exploa­tator, când ele tremură înaintea acestui senior? 

/.../. În sfârşit, intervine acţiunea comitelui Torotzkay /.../ trimite pe intendentul său ca să reclame, şi intendentul se plânge înaintea d-lui ministru de interne, că rău s’a dat ordin de către d. ministru, rău s’a pus sub secuestru pădurile sale de către tribunal şi portărei, pentru că el se găsesce în dreptul lui, şi ca atare cere ca d. ministru să facă să se desfiinţeze hotărîrile tribunalului./.../. Ce trebue să facă d. ministru de interne? Foarte simplu. Trebuia să spună: de îndată ce tribunalul s’a pronunţat în afacere, administraţia nu mai are nici o competinţă, de cât acea de a menţine sta­rea de lucruri creată prin hotărâre, mai cu seamă când hotărârea a fost executată. /.../. Dar în loc de a face toate acestea /.../ Se constitue d-lui în autoritate care să primească şi să resolve, ce? Contestaţiuni la executarea unei hotărâri judecătoresci! /.../. D-lor, unde vroiţi să se mai adreseze oamenii aceştia cari au la mână hotărîri definitive?



Propaganda maghiară din ţară (desfăşurarea unor festivităţi, serbări şcolare, întruniri). Activitatea diferitelor societăţi maghiare din ţară. Supravegherea unor persoane oficiale şi marcante venite la Legaţia şi Consulatul Austro-Ungar din Bucureşti. Broşura „Insultele presei maghiare la adresa României”. Situaţia ceangăilor în România


Serviciul Siguranţei  Generale. Notă din 6 Noembre 1907. *)

A  apărut în Capitală un nou ziar unguresc intitulat “Romaniai Hirlap”. În articolul de fond acest ziar declară că “va lupta pentru marea chestie a susţinerii neamului unguresc în această ţară” şi apelează la sentimentele naţionale ale ungurilor din România, îndemnându-i la dragostea faţă de limba maternă, pe care s’o cultive cu cea mai mare grije în familii. Direcţia acestui ziar o are florarul Şaier Nemeth Ignaczi /…/



Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale. Notă. /Fără dată – n.n./ *)

Despre acţiunea de colonizare a ciangăilor în Ungaria sunt avizate consulatele în fiecare primăvară. Un astfel de aviz a sosit astăzi şi la Consulatul general din Bucureşti. Conform acestui avis, s-au clădit pentru ungurii reemigraţi din Bucovina, la Valea Lungă 21, la Nerincs 30, la Deva 27, la Mosnica 10 şi la Baliuc 9 case. În fiecare din aceste colonii s-au clădit şcoli ungureşti, locuinţe pentru învăţători şi grădini de copii. Unde permit împrejurările locale, coloniştilor li se va da şi biserici. De însemnătate este, că ciangăii  din Bucovina sunt colonizaţi lângă localităţi curat româneşti cu scopul ca să sporească numărul ungurilor printre români. P. conf.



Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale. Ziarul “B-pesti Hirlap” No.134 din 4 Iunie 1908. Articolul:“Agitaţia valahă în şcoală”  **)

După cum ne încunoştiinţează corespondentul nostru din Oradea-mare, inspectorul şcolar Vasady Lajos, a făcut o descoperire zguduitoare în şedinţa administrativă. A adus la cunoştinţă că în şcoala din Lokk a găsit cărţi interzise şi mape false. Copii au cântat cântecul intitulat: “Trăiască armata română”, în care laudă gloria armatei române faţă de unguri. Învăţătorul Petru Cipoi a recunoscut, că el a procurat scrierile agitatoare şi că el a instruit pe copii să cânte cântecul calomniator la adresa naţiunei ungare. - Sunt român, zise învăţătorul şi mi-am îndeplinit dorinţa. Învăţătorul Gavril Dudurescu din Giriş a instruit un astfel de cântec în şcoală, care îi asigură, că va apare odată românizmul nimicind ungurimea. Atunci să pună fiecare mâna pe ce ajunge şi să stârpească neamul mizerabil al ungurilor. În şcoală sau aflat numeroase foi volante agitatoare importate din Bucureşti. Ambii învăţători primesc ajutor de stat. La iniţiativa inspectorului delegaţiunea administrativă a intentat proces de disciplină contra învăţătorilor şi a scris Ministerului de culte, ca să nu le dea ajutorul de stat până la finirea procesului de disciplină.


„USL-ul ne-a trădat şi ne trădează? Nu este o întrebare retorică, pentru că se adresează tuturor. Pentru mine este clar când spun că studentul repetent de la Istorie şi cel cu furtul intelectual ne-au trădat. Până acum de două ori: Prima dată, când au fugit din ţară pe timpul luării hotărârii în Parlament, de debarcare a lui Băsescu - USL-ul trebuia să nu se prezinte în plen, astfel ca Parlamentul să nu aibă cvorum. Totuşi, la ordinul celor doi conducători ai USL-ului, parlamentarii acestei alianţe, prezentându-se în plen, l-au reînscăunat, indirect, pe şest, pe Băsescu. Prin acest procedeu, ales de conducătorii USL-ului, mulţimea de protestatari din stradă au fost trădaţi. Nu ştiu câţi şi-au pus atunci întrebarea (ca şi acum) : Care a fost rostul ieşirii mulţimii în stradă, la care şi Ponta şi Antonescu au participat? Nu pentru înlăturarea lui Băsescu de la Cotroceni? Păi, dacă acesta era motivul ieşirii în stradă a mulţimii, de ce, printr-un telefon dat parlamentarilor USL-ului, aceştia s-au prezentat în plen, spre a crea cvorumul necesar reînscăunării lui Băsescu? A doua trădare se petrece acum: Cu toate că USL-ul are o foarte mare majoritate în Parlament, putând lua singură orice decizie, fără sprijinul altor partide, simpaticul domn Ponta, a invitat la guvernare UDMR-ul (care nu este nici partid, cel puţin, ci o aşa-zisă Uniune Culturală, iredentistă în fond, care ani de zile a condus România, datorită lingăilor de la Putere). Aşa că, precum a spus un prieten, am schimbat un jug de lemn, cu unul de fier. Până la crearea unui Partid Unic nu mai este decât un pas, urmat de al doilea pas: O altă dictatură. Spre convingerea celor care încă nu sunt convinşi ce înseamnă Iredenţa Ungurească, voi publica vreo câteva documente din volumele 7 şi 8 ale ciclului "Dezvăluiri - Faţa necunoscută a Istoriei României" - Memoria Istoriei. Sunt documente originale copiate de mine din Fondurile Siguranţei Generale, Serviciului Special de Informaţii, Corpului Detectivilor, Ministerului de Interne şi Casei Regale. Încep prin a publica un document, arătându-i şi sursa. Cine nu crede ce scriu eu în acest mesaj, ca şi în următoarele pe care vi le voi transmite, în zilele următoare, poate merge la Arhivele Centrale de Istorie (vizavi de Cişmigiu) şi să ceară dosarele respective. ” Situaţia Românilor din Transilvania de Nord (Memorandum înmânat de Domnul Vice Preşedinte al Consiliului de Miniştri, Mihai Antonescu, la Marele Cartier General al Fuhrerului, în ziua de 22 Septembrie 1942. *) Populaţia românească din Transilvania de Nord, care a ajuns din nou sub stăpânirea Ungariei, a trăit şi trăieşte una din cele mai grele şi dureroase încercări ale existenţei sale. Pentru a ilustra violenţa extremă a regimului maghiar, instalat în teritoriul cedat şi cruzimile săvârşite împotriva populaţiei româneşti, nevinovate şi paşnice dau următoarele cazuri: /Sunt doar numai câteva cazuri pe care le-am copiat din documentul original luate numai ca exemplu. În realitate au fost sute de omoruri, mii de arestări şi maltratări, zeci şi zeci de mii de expulzări peste graniţă, în România şi dislocarea forţată a românilor, din Ardealul ocupat în Ungaria Veche, şi aducerea maghiarilor în locul lor (pentru a se mări densitatea maghiarimii în Ardeal, care mai este încă şi astăzi acolo), confiscarea averilor, licenţierea din serviciu a funcţionarilor români, interzicerea vorbirii limbii române pe stradă şi în localuri publice şi particulare, desfiinţarea şcolilor româneşti şi a bisericilor ortodoxe şi greco-catolice etc. etc. – n.n./. Asasinatele în massă. Judeţul Sălaj. 1/. Cazul din comuna Ip. În noaptea de 13-14 Septembrie 1940, echipe de soldaţi unguri conduşi de „Nemzetor” (”Străjeri ai Nemului”) au deslănţuit un măcel nemai pomenit asupra populaţiei româneşti. Au fost ucişi, cu o sălbătecie fără pereche 156 de români, bărbaţi, femei şi copii mici, iar casele lor jefuite. Echipe de soldaţi intrau din casă în casă, chemau pe români afară şi după ce-i aliniau, îi împuşcau. Au reuşit să scape cu viaţă numai acei care leşinând de groază erau socotiţi drept morţi. A doua zi după măcel, victimele au fost adunate şi îngropate într’o groapă comună, fără preot. Înainte de a fi înmormântaţi, cei ucişi au fost batjocoriţi de unguri, care au desbrăcat femeile râzând cu hohot de ele. Odată cu împuşcarea românilor, echipe de soldaţi şi civili au jefuit casele celor executaţi. S’au furat bani, efecte, valori şi chiar vite. Cu acest prilej s’au furat numai din biserici 90.000 lei. Măcelul din Ip a îngrozit pe toţi românii din teritoriul cedat, iar ungurii se felicitau între ei pentru această ispravă. 2/. Comuna Trăsnea. În ziua de 9 Septembrie 1940, trupele maghiare îndată după intrarea lor în comună, au deschis focuri de mitraliere şi arme, tunuri şi grenate asupra populaţiei româneşti. Ordinul de tragere a fost dat de ofiţerii unguri. Soldaţii au intrat în locuinţele oamenilor, dând foc caselor şi împuşcând pe toţi care se găseau în case. Deslănţuirea aceasta de ură împotriva unei populaţii paşnice s’a soldat cu un rezultat de 87 de ucideri, dintre care 30 de femei şi mai mulţi copii mici. Preotul satului, Costea Traian, a fost omorât în casa parohială. Ca să justifice pornirea lor barbară, soldaţii unguri au târât o fată de evreu, cu numele de Bercovici Soşi, în biserica românească unde au împuşcat-o, apoi au fotografiat-o, pentru ca să aibă dovezi împotriva preotului român, spunând că evreica este fata preotului, care a tras din turnul bisericii cu mitraliera asupra soldaţilor unguri. Setea lor de sânge a ajuns aşa de departe, încât au strâns şi pe acei puţini oameni care au rămas neomorâţi şi scoţându-i din case i-au pus pe două rânduri pentru a fi împuşcaţi. Aceştia au putut scăpa dela moartea sigură numai în urma intervenţiei unui ofiţer din Comisia germano-italiană care i-a întrebat din al cui ordin vor să comită aceste nelegiuiri, la care soldaţii unguri au răspuns din ordinul D-lui Lt. Colonel. Cu acest prilej au fost mistuite complect de foc 47 gospodării româneşti. Ca dovadă că focul a fost pus de soldaţii unguri, reese din procesul-verbal încheiat la 18 Decembrie 1940 la societatea „Prima Ardeleană din Cluj (Ersti Siebenburgische Allgemeine Assekuranz A.G.) în care se stabileşte că incendiul a fost provocat din ordinul Comandamentului Militar Ungur „Laut allg Versicherungsbedingungen Art.2 nachdem der Brand auf Befel des Militarkommandos entstanden ist der Schadenersatz abzuweisen”, şi se refuză despăgubirea cerută, pe acest motiv. La plecarea din comună, soldaţii maghiari au legat de un tun pe locuitorul Gavrilă Andreiaş şi Ana Dănilă, târându-i după ei până în comuna Hida, Jud. Cluj, unde i-au împuşcat. 3/. Ciumârna. În 9 Sept.1940, armata maghiară a executat fără nici un motiv pe ţărani români, incendiindu-le apoi gospodăriile: / se redă numele a 9 bărbaţi şi 2 femei – n.n./. 4/. Cerişa. În 16 Septembrie 1940, armata maghiară a executat pe ţăranii: Vasile Pislea, Petre Silaghi, Teodor Buboi, Gavrilă Ardelean şi 7 membri ai familiei Moticiac. 5/. Cosniciul de Sus. La 18 Septembrie 1940, unităţi din armata maghiară au masacrat, fără nici un motiv, 16 ţărani români (15 bărbaţi şi o femeie) care au fost îngropaţi într’o groapă comună, fără preot. 6/. Camăr. În 15 Septembrie 1940, echipe militare maghiare au ucis 4 ţărani români. Judeţul Cluj. 7/. Mureşenii de Câmpie. În seara zilei de 23 Septembrie 1940, echipe din armata maghiară au strâns în casa preotului şi apoi au măcelărit pe următorii: Preot Andrei Bujor şi soţia sa, născută Lucreţia Mureşan, copii lor: Lucia Bujor, licenţiată în Litere, Marioara Bujor, studentă în anul II al Facultăţii de ştiinţe, Victor Bujor, elev în cl. A 8-a de liceu, pe soţia învăţătorului Gh.Petra, pe fiica şi pe mama acesteia (Rodica Petra de 4 ani şi Ana Miron), pe cantorul Ion Curzău şi soţia acestuia, pe servitoarea preotului Bujor, Janos. Victimele au fost aruncate într’o groapă comună. Exhumaţi după 3 zile s’a văzut că Marioarei Bujor i-a fost zdrobită ţeasta, iar pieptul lui Victor Bujor străpuns cu baioneta şi hainele tuturor sfârtecate. După omor casa a fost jefuită. 8/. În ziua de 11 Septembrie 1940 au fost omorâţi gardienii Ion Chiorean şi Gherasim Moldovan. Românul Vasile Tosa a fost lovit în cap cu o sticlă şi schingiut groaznic; în urma rănilor primite a murit în Clinica din Cluj la 14 Septembrie 1940. Judeţul Bihor. 9/. Almaşul Mare. În ziua de 8 Septembrie 1940 o echipă de militari unguri au ucis 13 români. 10/. Oradea. În ziua de 12 Septembrie 1940 au fost împuşcaţi de soldaţii unguri 2 ţărani români lângă linia ferată la marginea oraşului. Cadavrele lor au fost v’zute de 2 soldaţi români din Regt. 60 Inf. 11/. Diosig. În ziua de 4 Septembrie 1940, armata maghiară năvălind în comună, care urma să fie cedată abia la 8 Septembrie, potrivit sentinţei arbitrare dela Viena, a deschis foc asupra grănicerilor români şi a ucis / se redau nominal cinci grăniceri – n.n./, iar pe Lt. Lazăr Dumitru l-au rănit grav. Transportat la Debrexzen, pe teritoriul Vechei Ungarii, acesta a murit în spital. Autorităţile maghiare l-au înmormântat în grabă, fără a încunoştiinţa Legaţia română din Budapesta. II. Omoruri individuale. Judeţul Cluj. 1/. Huedin. La 10 Septembrie 1940 a fost omorât cu o ferocitate ce întrece orice închipuire preotul ortodox Aurel Munteanu. Luat de pe stradă de un ofiţer ungur, în timp ce se ducea la o înmormântare, protopopul Munteanu a fost schingiuit timp de 4 ore: bătut cu pumnii şi cu ciomegele până a căzut la pământ, i s’a smuls părul şi barba cu carne cu tot, i-au fost răsucite şi frânte oasele şi ciopârţit tot corpul. Unul din asasini, Budai Janos Gyepu i-a înfipt de mai multe ori un baston în gură, până i-a eşit prin ceafă. Dar ceeace este mai grav, e faptul că Guvernul ungar timp de un an, nu a luat nici o măsură pentru pedepsirea vinovaţilor. Abia apoi s’a dispus judecarea procesului asasinilor. Sentinţa s’a dat la Tribunalul Cluj la 29 Septembrie 1941, cu No.4329 din 1941. Şase dintre acuzaţi de omucidere au fost condamnaţi la pedeapsa ridicolă de 2 luni închisoare corecţională, dar şi această pedeapsă a fost suspendată, astfel că în fond n’a fost nimeni pedepsit. Modul în care au fost desbătute asasinatele de la Huedin constituie o adevărată apologie a crimei, iar pentru asasini acte de glorie. 2/. Cluj. La 3 Septembrie 1940, ungurul Geister Josif a împuşcat cu un foc de revolver pe elevul român Alexandru Maier. În noaptea de 14 spre 15 Septembrie funcţionarul vamal român Ioan Almălan a fost ridicat de un soldat ungur şi ucis cu focuri de armă în stradă. Cadavrul a fost străpuns cu baioneta şi zdrobit cu bocancii. Alexandru Balea, soldat desconcentrat a fost aruncat din tren şi călcat de roţi. Muncitorul român Alexandru Raţiu a fost bătut în mod îngrozitor şi în urma rănilor primite a încetat din viaţă. În noaptea de 21 spre 22 Iunie 1942 a fost împuşcat de grănicerii unguri românul Lungi din Valea Drăganului în apropierea comunei Vişag-Tranis. 3/. Aghireş. La 8 Septembrie 1940 a fost arestat Gheorghe Boc, apoi dus la şcoală şi schingiut până la moarte de soldaţii unguri. După câteva zile cadavrul îngropat sumar, lângă hotarul comunei a fost descoperit; purta urmele unor mutilări groaznice. 4/. Coasta. Ioan Beldian /.../ a fost arestat /.../ şi bătut îngrozitor /.../apoi escortat într’o pădure apropiată unde a fost împuşcat. Cadavrul lui ciuruit de gloanţe şi spintecat de baionetă n’a fost înhumat. /.../. /În continuare sunt redate numeroase cazuri de omor (memoriul conţine 90 file), după ce victimele au fost mai întâi schingiuite. De exemplu: În localităţile Copardea; judeţul Bihor – Salonta, Sânion -; Judeţul Someş – Sărăţel, Bata, Mălin -; Judeţul Sălaj – Stâna, Căpteni, Halmajd -, Judeţul Satu Mare – Petreşti, Agrişteu -, Judeţul Ciuc – Ditră; Bicazul Ardelean -; Judeţul Năsăud – Monor, Ilva Mare -, au fost ucişi numeroşi români, fără nici o vină, iar unii împreună cu soţiile şi copii lor – n.n./. III. Schingiuiri colective. Judeţul Cluj. 1/. Baciu. În noaptea de 12 Octombrie 1940, o bandă de unguri a intrat în casa fruntaşului P.V., l-au bătut groaznic pe el, pe nevasta sa, pe un băiat şi o fetiţă a lor, ciopârţindu-le mâinile. 2/. Bediciu. În ziua de 20 Decembrie 1940, 12 grăniceri unguri au bătut cu pumnii şi patul armei pe I.G. şi S.G. până au căzut la pământ. Apoi au fost descălţaţi şi bătuţi cu biciul pe talpă până le-a ţâşnit sângele, în timp ce le demonstra, că „dreptatea românilor a murit”. 3/. Aghireş. S.G. /.../, B.G. /.../ au fost bătuţi amândoi la tălpi, bătuţi cu patul puştei, apoi ameninţaţi mereu cu moartea; S.G. a fost dus la şcoală, înfăşurat în cearceafuri şi bătut din nou până dimineaţa. /Judeţul Satu-Mare, localitatea Odărău - alte victime – n.n./. Judeţul Trei Scaune. 5/. Belin. În noaptea de 13 spre 14 Septembrie 1940, au fost ridicaţi dela casele lor şi adunaţi într’un şopron mai mulţi români: bărbaţi, femei şi copii. Aici soldaţii şi civilii unguri i-au bătut cu ciomegele. Din şopron victimele au fost târâte şi aruncate ăntr’o magazie, unde a început o altă serie de torturi. Astfel, lui S.I. i-au jupuit pielea de pe spate, lui P.A. i-au rupt o mână şi i-au spart capul, lui M.E. i-au zdrobit braţele, iar pe P.M.E. l-au ciopârţit cu cuţitele. Judeţul Mureş. 6/. Tirimiş. La 14 Septembrie 1940, un grup de 40 de români au fost schingiuiţi cu o sălbătecie şi o cruzime mare de soldaţii unguri şi o bandă de civili unguri. Unora li s’au înfipt spini în palmă, alţii au fost oribil mutilaţi. IV. Schingiuiri individuale. 1.Judeţul Cluj. În seara zilei de 15 Sept.1940, preotul Pompei Onofrei, a fost ridicat din casă în bătăi crunte, urcat în turnul Catedralei greco-catolice, pentru a arăta soldaţilor bombele şi mitralierele care ar fi fost ascunse acolo. Strangulat cu o curea şi scăpat ca prin minune tocmai când era să-şi piardă cunoştinţa, Preotul a fost spânzurat apoi cu o sârmă în timp ce ofiţerul înjura pe preoţii români şi pe Episcop. Sârma s’a rupt, preotul îmbrâncit de soldaţi, bătut cu palmele şi cu patul puştii, a fost coborât în pivniţă, tot după arme. /.../. Cu revolverul la tâmplă a fost scos în stradă şi în huiduielile mulţimii a fost dus la poliţie. Expulzat în ziua de 4 Octombrie şi ajuns cu convoiul deportaţilor în gara Lokoshaza, acolo a fost bătut încă o dată îngrozitor de jandarmul care îl escorta. 2. Someşeni. În ziua de 11 Septembrie 1940, un grup de poliţişti români ce se îndreptau spre Someşeni, au fost întorşi din drum de armată, duşi în curtea închisorii Tribunalului unde au fost maltrataţi. Unul din ei, Vasile Naş, a fost înjunghiat, lui Gavrilă i-au spart capul şi i-au înfipt baioneta în spate, iar alţi trei au fost duşi în nesimţire la spital. Până şi în trăsura salvării s’au urcat câţiva unguri furioşi continuând a maltrata nenorociţii gardieni. 3/. Floreşti. În primele zile ale ocupaţiei ungureşti, ţăranul N.F. /.../ a fost dus la Primărie, bătut la tălpi şi la vârful degetelor. Alt ţăran care s’a întors din România, C.N., ca să-şi ia hainele a fost prins în timp ce dormea, bătut cu bastoane cu cuie de fier rămânând desfigurat. A doua zi, dus din nou la postul de jandarmi, i s’au smuls unghiile dela mâini şi dela picioare, apoi a fost închis în temniţa Tribunalului din Cluj. 4/. Huedin. În ziua intrării armatei maghiare în Huedin şi a asasinării Protopopului Munteanu, mulţimea ungurească a atacat locuinţa judecătorului Eugen Moga. Din acest arac cu pietre, judecătorul s’a ales cu capul spart, iar soţia lui cu leziuni grave la faţă şi cu dinţii rupţi. / În judeţul Someş – localitatea Iliuşa -, în judeţul Bihor – Oradea, Suncuiuş, Cuzăpla -, în judeţul Satu Mare – Gelu, Doba -, bărbaţi în vârstă, tineri, funcţionari, ţărani şi muncitori au fost bestial maltrataţi: bătuţi până la desfigurare, cu capetele sparte, cu unghiile mâinilor smulse cu cleştele, torturaţi ore în şir, pensionarul L.T. a fost bătut înfiorător de caporalul Erdos Lajes, care după bătaie i-a dat dintr-o gamelă să mănânce materii imposibil de numit. L.T. refuzând, a fost trântit la pământ şi lovit cu bocancii şi cu cravaşa până la nesimţire; un alt român, nemaiputând să îndure schingiuirile, într-o pauză de bătaie, lăsat în celulă, s’a spânzurat; unei copile de 4 ani i-au turnat petrol în cap şi i-au dat foc; un sublocotenent şi civilul Szabo Jancsi, au forţat pe P.I., muncitor, să înghită un drapel românesc tăiat în fâşii, în timp ce era bătut groaznic ... apoi un jandarm ungur a tras cu arma asupra lui împuşcându-l în picior; S.D., agricultor, a fost arestat de jandarmii unguri, legat de coada unui cal şi târât pe pământ până la capătul comunei, unde era o cruce. A fost rătignit şi bătut etc.etc. – n.n./. V. Bătăi. Bătăile cum se poate vedea de enumerarea noastră, s’au practicat pe o scară întinsă, încât ele au devenit un sistem.Pe străzi, la domiciliu, în localurile autorităţilor, în închisori, Românii au fost bătuţi, individual şi în massă, pentru simplul fapt că erau Români şi uneori pentru că nu ştiau ungureşte. O pornire de furie oarbă pare a fi cuprins nu numai pe soldaţi, ci şi întreaga populaţie civilă maghiară. Formaţiuni teroriste s’au ivit în Ardeal încî înainte de sosirea armatei, ele au venit în număr şi mai mare deodată cu armata sau în urma ei. Acţiunea de instigare şi de denunţare pe care au desfăşurat-o din toamna trecută şi până astăzi şi-a dat cumplite roade generalizând martiriul înfiorător pe care l-au suferit şi îl suferă întreaga populaţie românească din teritoriul cedat. Sate întregi româneşti au fost nevoite să-şi ia lumea în cap de groaza bătăuşilor unguri şi nesancţionaţi de autorităţi. Sate întregi au dormit în câmp, prin lanuri de porumb şi prin păduri luni de zile, până la căderea zăpezii. Bătăile s’au deslănţuit în special în oraşe şi satele cu populaţiune mixtă. Adesea ele au fost practicate ca un mijloc de convertire a Românilor la una din religiile maghiare. Cele mai numeroase cazuri de bătăi s’au înregistrat în judeţele: Bihor, Cluj, Satu Mare, Someş, Ciuc şi Trei Scaune. Numai pe intervalul dela 1 Septembrie 1940 până la 15 Mai 1941 se cunosc 3.373 cazuri de bătăi violente. Din miile de cazuri de bătăi spicuim doar câteva: /.../. VI. Arestări şi internări. Imediat după ocuparea teritoriului cedat, autorităţile militare şi poliţieneşti au început arestările, deţinerile şi internările în lagăre anume creiate. Pentru vinovăţii imaginare, pentru aşa zise infidelităţi împotriva Statului maghiar „comise în timpul ocupaţiei româneşti”, în sfârşit, din spirit de răzbunare şi din pricini de răfuieli personale,, Românii au fost arestaţi, închişi şi internaţi. Numărul celor deţinuţi se ridică până la 30 Octombrie 1941 la cifra de 13.339. Urgia arestărilor şi internărilor s’a ăndreptat şi se îndreaptă în special împotriva preoţilor şi învăţătorilor dela sate şi a intelectualilor dela oraşe, cu scopul vădit de a lipsi populaţia românească de conducătorii ei fireşti. Închisorile Tribunalelor din Satu Mare, Carei, Târgu Mureş, Gherla, Sighet, Baia Mare, Sf. Gheorghe, Cluj, Oradea, etc., au devenit neîncăpătoare. S-au înfiinţat lagăre speciale pentru românii ardeleni din teritoriul Ungariei la Seghedin, Debreţin, Budapesta, Bekescsaba, Puspokladany, etc. Regimul din închisori şi lagăre a fost dela început de intolerabilă neomenie. Batjocurile şi bătăile erau şi sunt la ordinea zilei. Românii deţinuţi au fost literalmente înfometaţi sau li s’a dat în bătaie de joc hrană stricată şi au fost ţinuţi în afară de cele mai elementare condiţiuni de igienă. În foarte multe cazuri închisoarea sau lagărul era un mijloc de şantaj de a sili pe români să părăsească Ungaria. Într’adevăr, foarte mulţi deţinuţi şi internaţi au fost eliberaţi numai cu condiţia de a fi iscălit o declaraţie că renunţă „de bună voie” la cetăţenia maghiară şi pleacă în România. /.../. VII. Expulzări. Prin expulzările masive, practicate din primele zile ale instaurării regimului unguresc şi până astăzi, se urmăreşte, pe de o parte, schimbarea raportului demografic de până acum, în favoarea elementului maghiar /Atrag atenţia celor ce ne guvernează şi conduc astăzi România, ( cu toate că dumnealor nu mai citesc nici o carte, în afară de articolele de ziar care se referă la propriile lor persoane) că în anumite judeţe ale ţării se practică, în mod abscons, această metodă veche a iredentismului, de către maghiarimea cu funcţii de conducere din aceste judeţe, fără ca Președinția sau Administraţia de stat centrală să ia vreo măsură – n.n./, pe de altă parte acapararea bunurilor celor expulzaţi fiindcă „nu prezintă încredere” /.../. Mulţi au fost expulzaţi pentru simplul fapt că „au sentimente româneşti”, VIII. Înfometarea populaţiei româneşti. Acest scop a fost atins în mare măsură prin următoarele mijloace: a) Prin rechiziţionarea în mod discriminatoriu a rezervelor de cereale numai dela români: b) prin refuzul autorităţilor de a distribui alimente românilor nevoiaşi /.../. S’au întâmplat chiar cazuri mortale provocate de foame, după cum au constatat chiar medicii maghiari. IX. Situaţia bisericilor româneşti din Transilvania de Nord. Statul maghiar a continuat prigoana sistematică împotriva slujitorilor bisericilor româneşti, în care vede supremul reazim al românismului transilvănean; el nu se sfieşte să afirme în faţa lumei, că Transilvania eliberată de sub dominaţia română este pământul libertăţei religioase. Adevărul este că în timp ce se anunţă la Budapesta astfel de principii, bisericile româneşti din Transilvania de Nord, în bună parte dărâmate, erau transformate în magazii de cereale; un mare număr de preoţi au fost schingiuiţi, maltrataţi, batjocoriţi sau chiar omorâţi, iar o altă parte deposedaţi de bunuri, smulşi din mijlocul cerdincioşilor şi aruncaţi peste graniţă. /Au fost date câteva exemple mai înainte – n.n./. Mii de credincioşi români au fost forţaţi sub presiunea autorităţilor militare şi administrative să treacă la confesiuni maghiare. /.../. Peste 90 % din protopopii şi preoţii din eparhia Maramureşului au fost expulzaţi prin mijloace directe sau indirecte. /.../. Lovituri de moarte se pregăteşte bisericei ortodoxe, prin înfiinţarea episcopiei ortodoxe maghiare, iar celei unite, prin reînfiinţarea episcopiei de Hajdudorog. Înainte de arbitraj, Biserica ortodoxă din Transilvania dispunea de 1 Mitropolit şi 3 Episcopi, 1427 parohii şi 1418 preoţi, 44 protopopiate, 3 academii teologice şi 24 profesori tutelari. După arbitraj au mai rămas în Transilvania de Nord 1 singur episcop, 442 parohii cu 181 preoţi, 21 protopopiate, 1 Academie teologică la Cluj cu 2 profesori. Situaţia Bisericei unite din Transilvania, cu 1 Mitropolit şi 4 episcopi. Înainte de arbitraj: 1660 parohii cu 1630 preoţi, 75 protopopiate, 3 academii teologice cu 24 profesori. După arbitraj au rămas în Transilvania de Nord 3 episcopi, 927 parohii şi 740 preoţi, 42 protopiate, 2 academii teologice cu 10 profesori. Iată şi lista bisericilor dărâmate, devastate şi incendiate. Au fost dărâmate până la temelii următoarele biserici ortodoxe: Borsec – Judeţul Maramureş; Biborţeni, Hermanul Secuiesc, Vărghiş, Racoşul de Sus – Judeţul Odorhei; Capeni, Comalău – Judeţul Trei Scaune; Sălard – Judeţul Bihor; Greco-catolice: Ocland, Crăciunel, Hereşti, Sânmartin – Judeţul Odorhei; Ditrău – Judeţul Ciuc; Pănet – Judeţul Mureş. Au fost dărâmate în parte: Biserica ortodoxă din Boroşneul Mare – Judeţul Trei Scaune; Biserica gr.cat. din Moftinul Mare – Judeţul Sălaj. Au fost devastate bisericile ortodoxe din Aita Medie, Belin, Bixad, Ozun, Sf.Gheorghe, Cenatul de Jos, Lisneu, Păcăuţi, Bicfalău, Sântion-Lunca – Jud. Trei Scaune. Au fost avariate bisericile greco-catolice din Aldea – Jud. Odorhei; Mădăraş – Jud.Ciuc. A fost luată cu forţa de ungurii romano-catolici biserica ortodoxă din Chichiş – Jud. Trei Scaune. Au fost nivelate temeliile bisericei greco-catolice române, în construcţie, din Dej – Jud. Someş. Au fost prefăcute în magazii bisericile ortodoxe din: Miercurea Ciuc, Gheorghieni – Jud. Ciuc; Praid – Jud. Odorhei. A fost transformată în cazarmă Biserica greco-catolică din Bicaz-Centru – Jud. Ciuc. Au fost închise bisericile ortodoxe din: Binaria, Macea, Diosig, Col.Roşiori, Marghita, Episcopia Bihor (toate din Jud. Bihor); Capela ortodoxă din curtea spitalului judeţean din Oradea; Biserica greco-catolică din Cerftuioşeni – Jud. Bihor. Deasemenea au fost închise bisericile ortodoxe din cele mai multe parohii din eparhia Maramureşului /.../. X. Şcoala. Prin politica şcolară inaugurată a doua zi după Arbitrajul dela Viena, noua stăpânire maghiară ţinteşte cu o lăcomie ce nu cunoaşte margini, la înjosirea până la desumanizare, la desfiinţarea naţională şi morală complectă a elementului românesc din teritoriul cedat. Nu vom înşira numele învăţătorilor români asasinaţi, schingiuiţi, bătuţi, închişi şi expulzaţi. Ne mulţumim doar să arătăm că sub stăpânirea teroarei, chiar în primul an de stăpânire maghiară din 4700 învăţători români câţi funcţionau înainte de 30 August 1940 la şcoalele primare din teritoriul cedat atribuit Ungariei, 3392, deci 84 % au fost nevoiţi să-şi părăsească căminele şi să se refugieze în România. Dar chiar dintre învăţătorii rămaşi /.../ n’au fost angajaţi decât foarte puţini în Statul maghiar, iar dintre cei angajaţi cu titluri provizorii, unii au fost concediaţi din posturi /transferaţi, ruinaţi şi demoralizaţi – n.n./. XI. Proprietatea urbană şi rurală. Preocuparea de căpetenie a Giuvernului din Budapesta a fost răsturnarea complectă a situaţiunei materiale a românilor găsită în teritoriul cedat. Alături de biserică şi de şcoală şi de celelalte instituţii, regimul proprietăţii a fost atins din temelii, astfel că în Ardealul de Nord astăzi proprietăţile româneşti se surpă, mii şi mii de averi se prăpădesc, iar existenţa românilor este deaîntregul ameninţată. Îndată după instalarea stăpânirei maghiare au început să fie puse în vigoare ordonanţe şi decrete, al căror scop era spolierea românilor şi gonirea lor din teritoriul pe care Ungaria l-a dobândit prin sentinţa arbitrară dela Viena. Articolul V din textul sentinţei vorbeşte răspicat despre „egalitatea de tratament” pentru românii şi ungurii din teritoriul în discuţiune, dar şi acest articol ca şi toate principiile recunoscute de dreptul internaţional au fost călcate de Guvernul maghiar. Este de remarcat că în acelaş timp populaţia maghiară din România n’a suferit nici o stingherire în exerciţiul dreptului ei de proprietate, România a rămas consecventă cu principiile care stau la temelia reformei agrare: au fost împroprietăriţi 44.158 de unguri cu 139.096 ha. Ungurii rămaşi în România – 15.671 capi de familie cu 50.016 ha. nu au fost cu nimic atinşi în drepturile lor – iar coloniştii unguri 6.152 gospodării cu 60.061 jugăre, aproape toate în regiuni curat româneşti – se bucură de garanţia juridică a drepturilor lor şi au deplină libertate economică. Măsurile grave luate de Statul maghiar sunt următoarele: 1. Numirea de curator la proprietăţile rurale. Prin ordonanţa No.9370/1940 publicată în Kozlony No.192 din 24 Decembrie 1940, s’au instituit la proprietăţile „părăsite” sau „insuficient îngrijite” lucrători autorizaţi de a arenda imobilele şi de a vinde inventarul viu sau mort. Această ordonanţă comparată cu ord. No.1690 din 1941 valabilă pentru restul Ungariei subliniază diferenţa de tratament între Ardealul cedat şi restul Statului maghiar. Potrivit dispoziţiunile acestei din urmă ordonanţe, curatorul este instituit după o prealabilă somaţie de a pune moşia în lucrare, iar numirea şi gestiunea curatorului este supusă dreptului de apel. În ord. No. 9570 din 1940 aceste garanţii în favoarea proprietarului nu există. Administratorii încredinţaţi de proprietarii români au fost înlăturaţi, iar o dispoziţie administrativă confidenţială prevede să fie recunoscuţi doar acei de origină etnică maghiară. Dacă se ţine seama de expulzarea sistematică a Românilor atunci toţi refugiaţii sunt în situaţia de a vedea curatori numiţi pentru imobilele lor. 2. Înlăturarea administratorilor români şi numirea de curatori unguri pe proprietăţile urbane. /.../. Ordonanţa din 22 Oct. 1940 a Comandamentului militar din Cluj obligă pe administratorii imobilelor străinilor din Cluj (adică a celor plecaţi din oraş) să se prezinte pentru revizuirea împuterniciţilor, pierzându-şi drepturile în caz de neprezentare. /.../. Această stare de fapt a fost consacrată prin ord. No. 8230/940 privitoare la revizuirea contractelor de închiriere şi la rechiziţionarea locuinţelor, publicată în Bud. Koz. No.263 din 19 Noembrie 1940, care prevede dreptul autorităţilor administrative de a fixa chiriile şi a numi curatori la imobilele părăsite. /.../. În majoritatea cazurilor autorităţile maghiare au procedat la expulzarea în massă a românilor fără a îngădui ca expulzaţii să poată lua vreo dispoziţiune în privinţa avutului lor. /.../. Consecinţa practică a acestor mări a fost că curatorii nu au recunoscut contractele de închiriere, încheind altele noui cu chirii derizorii; dacă se mai adaugă şi impozitele sporite se învederează în chip luminos că s’a urmărit şi realizat pauperizarea şi distrugerea elementului românesc. /.../. 3. Anularea retroactivă şi revizuirea achiziţiilor imobiliare făcute de români. Ord.No. 1440/41, publicată în Bud. Koz. No.45 din 23 Februarie 1941, prevede nuliotatea tuturor actelor juridice ulterioare datei de 15 Martie 1939, prin care s’au dobândit drepturi reale asupra imobilelor aparţinând unei insituţii publice româneşti, toate aceste drepturi se vor înscrie pe numele Statului maghiar. /.../. De vreme ce sub pretextul „presiunei directe sau indirecte a autorităţilor româneşti” sau al „disproporţiunei între preţul de cumpărare şi valoarea reală (actuală!), orice dobândire românească poate fi atacată, se deschide calea arbitrajului, iar temerile pe care le-a creiat această ordonanţă în momentul apariţiei au fost pe deplin justificate. Mii de proprietari români au fost ruinaţi prin sentinţe care nesocotesc elementare principii de drept. /.../. Dispoziţii pentru complectarea ordonanţei 1440/941. Pentru a-şi putea avea toate efectele ei ruinătoare, această ordonanţă a fost complectată printr’o serie de dispoziţiuni printre care cităm următoarele: ordonanţa No. 181.800/941 a Ministerului de Justiţie, publicată în Bud. Koz. No.62 din 5 Martie 1941 declară între altele nule înstrăinările de loturi de împroprietărire din 15 Martie 1939, chiar dacă erau făcute cu respectarea condiţiilor legale de atunci în vigoare. Ordonanţa No. 21.000/1941 a Ministerului de justiţie, publicată în aceeaşi foaie prevede că dacă la predarea unei moşteniri nu se obţine autorizaţia cerută de ord. No.1440/941, bunul trece asupra altui moştenitor cetăţean maghiar sau se vinde prin licitaţie publică. În acest fel se poate ajunge la o lichidare forţată a averei rurale a optantului, refugiatului sau expulzatului român. Ordonanţa No.29.000/941 a ministerului de Justiţie publicată în aceiaşi foaie No.69 din 25 Martie 1941, prescrie că pentru a se porni proces de anulare pe baza ord. No.1440 din 1941 este necesară autorizaţia prealabilă a Ministerului de Agricultură.Ministerul va aprecia din punct de vedere al politicei maghiare. Această apreciere a fost îndreptată împotriva românilor /.../. Atacarea reformei agrare, păşunile comunale au fost luate. /.../. Un ordin al Ministerului Agriculturei către subprefecţii ardeleni preconizează revicuirea reformei agrare şi dispune ca particularii să nu facă schimburi sau cumpărături de imobile provenite din această reformă. /.../. În ce priveşte păşunile comunale, reforma agrară a fost atacată prin ord. No.1890 din 1941, publicată în Bud. Koz. No.84 din 13 Aprilie 1941 care a decretat revizuirea – la cererea comunelor şi instituţiilor expropriate sau neîmproprietărite, precum şi la cererea proprietarilor fără păşuni suficiente – a păşunilor comunale atribuite prin reforma agrară română/.../. Deposedarea şi prigonirea coloniştilor români. Autorităţile militare şi civile, prin acte de violenţă şi teroare au izgonit un mare număr de colonişti români dela vetrele lor. În România există un număr mare de colonişti unguri aşezaţi în regiuni pur româneşti, aşa cum reese din următorul tabel: Judeţul Gospodării Jugăre Turda 384 8.842 Bihor 9 101 Caraş 35 1.235 Hunedoara 901 4.440 Severin 733 6.398 Arad 2.428 17.681 Timiş Torontal 1.612 21.363 Deşi aceşti colonişti au fost aşezaţi aici în scopul învederat de a se disloca masele compact româneşti, toţi au fost lăsaţi în proprietăţile lor, Statul român neluând nici o măsură de a poseda sau turbura exerciţiul dreptului lor. Ungurii în schimb au deslănţuit împotriva coloniştilor români din teritoriul cedat o aprigă prigoană pentru ilustrarea căreia ne mărginim a cita doar câteva exemple: 162 familii de colonişti români din colonia Macea, Judeţul Bihor, au fost scoase de autorităţile maghiare din proprietăţile lor – 1901 jugăre şi 159 de case /.../; 230 familii de colonişti români din Lucăceni, Jud. Satu-Mare, au fost deposedate prin aceleaşi mijloace de teroare, la 12-13 Octombrie 1940. După ce li s’au luat avuturile, coloniştii au fost crunt bătuţi şi aruncaţi peste graniţă. 60 de familii de colonişti din Aridaci, Salonta, prin aceleaşi mijloace teroriste au fost expulzaţi la 18 Septembrie 1940. Din colonia Horia, Jud. Sălaj au fost expulzaţi 367 colonişti, cei mai mulţi dintre ei au fost maltrataţi şi arestaţi. 200 familii de colonişti din comuna Roşiori, la 28 Sept.1940 au fost scoase cu forţa din proprietăţile lor., unde şi-au lăsat tot avutul. Aceeaşi soartă au avut-o coloniştii din comuna Lazuri, precum şi din comunele Tiris, Scărişoara Nouă, Săland, Bucea, Sighetul Silvan, Sărătura, Paulian Jud Satu-Mare. Unii dintre dânşii care nu au putut trece graniţa pribegesc şi azi în voia soartei prin Nordul Transilvaniei. /.../. Administraţia civilă continuă acţiunea de deposedare ianugurată de administraţia militară. /Se citează mai multe exemple, concrete – n.n./. Devastări de imobile. Devastările comise de armata maghiară faţă de care nu s’a luat nici o măsură complectează şirul nesfârşit al actelor abuzive întreprinse de unguri împotriva proprietăţii româneşti. Dela 1 Septembrie 1940 la 15 Mai 1941 au avut loc 98 devastări în massă şi 405 devastări izolate. Devastările în massă au fost săvârşite în majoritate de bande de terorişti unguri şi de unităţile armatei de ocupaţie. Cele mai numeroase au avut loc în Judeţul Sălaj (22), Odorhei (18), Trei Scaune (16), Satu-Mare (11) şi Mureş (11). Aceste devastări au fost însoţite uneori de asasinate, maltratări şi jafuri. Cele mai grave au avut loc în comunele: Horia, Ianculeşti, Ip, Lucăceni, Masva Nouă, Marna Siseşti, Sânţău, Scărişoara Nouă, Trăsnea, Tăşnad (Jud. Sălaj), Baba Novak, Berveni, Celu, Lazuri, Paulian, Principele Mihai (Jud. Satu-Mare), Diosig, Gepium Josa, Salonta, Şălari (Jud.Bihor), Frumoasa, Tulgheş (Jud. Ciuc), Breţcu, Covasna, Lunca Ozunului, Ozun, Poiana Sărată. Proprietatea minieră, comercială şi industrială. Prin măsurile luate întâi de autorităţile militare şi în continuare de cele civile, alături de proprietăţile urbane şi rurale au fost distruse şi proprietîţile miniere, comerciale şi industriale româneşti. Statul român s’a abţinut până în prezent de a răspunde cu o măsură similară la actele abuzive ale Statului ungar. Este deasemenea de relatat că nici o expropriere, nici o desfiinţare, nici o măsură specială cu privire la întreprinderile şi asociaţiile comerciale sau băncile ungureşti din România nu a fost luată de Statul român pentru a se răspunde la regimul creiat vieţii economice româneşti din teritoriul cedat. Proprietatea minieră. Îndată după ocuparea Transilvaniei de Nord, autorităţile militare maghiare interpretând în mod abuziv dispoziţiunile legii militare II/1939, au întreprins o serie de rechiziţionări şi exproprieri de bunuri miniere româneşti. Aceste măsuri au fost continuate şi sub administraţia civilă. /Se enumeră ordonanţe, decizii, cu exemplificări concrete – n.n./. Luarea în posesie a băilor şi izvoarelor minerale /.../. Comerţul şi industria /Câteva pagini de exemple – n.n./. /.../. Paralizarea comerţului românesc. Revizuirea autorizaţiilor de comerţ. Comerţul românesc din Transilvania a suferit din pricina devastărilor organizate de populaţia maghiară şi tolerate de autorităţi, precum şi din pricina rechiziţionărilor de organele militare, măsuri care au fost luate şi împotriva acelor cari au rezistat acestei ilegalităţi /.../ aproape totalitatea autorizaţiilor şi brevetelor au fost ridicate dela români pe cale administrativă. /.../. În special li s’au retras tuturor românilor pentru artuicolele monopolizate. /.../ s’au luat brevetele tuturor românilor din Oradea, Cluj, Dej, Satu-Mare şi din majoritatea comunelor româneşti. Chiar invalizilor de război li s’au retras brevetele. /Se dau exemple – n.n./. Încercările de desfiinţare a băncilor româneşti. Blocarea portofoliului cedat. Comandamentele militare au instituit curatori pe lângă întreprinderile bancare româneşti. Prin ordonanţa No.6310 din 1940s’au numit inspectori de control la toate băncile din teritoriul cedat. /.../. Banca Naţională ungară au obligat băncile româneşti prin circulara No. 14 din 18 Decembrie 1940, No. 15 din 4 Martie 1941 şi No. 18 din 12 Iulie 1941 să verse într’un cont blocat, până la 27 Iulie 1941 toate încasările rezultate din portofoliu – în valoare de peste 300 milioane lei ce le fusese cedat de Banca Naţională a României înainte de ocuparea militară a teritoriului şi deşi cambiile reescomptate la Banca Naţională a României fuseseră trecute la acestea prin gir în proprietatea băncilor ardelene. /.../. Desmembrarea cooperaţiei româneşti. Autorităţile militare au sechestrat averile şi fondurile cooperaţiei româneşti. Pe unele le-au înglobat cu forţa în cooperativele ungureşti, iar pe lângă altele au numit comisari sau conducători oficiali. XII. Maghiarizarea. Pe lângă celelalte mijloace de tortură şi vexaţiune exercitate asupra românilor din Ardealul de Nord în ceea ce priveşte viaţa, libertatea, proprietatea şi religia lor, , Statul maghiar a uzat prin toate mijloacele pentru maghiarizarea acestora, căutând a obţine o complectă şi rapidă desnaţionalizare, ba chiar a face să se piardă vestigiile originei lor etnice. Toate aceste măsuri contrare atât dreptului ginţilor cât şi spiritului textului art. 5 din actul de arbitraj – mai ales în timpul cât dreptul de opţiune al locuitorilor pentru naţionalitatea română sau maghiară se afla suspendat – au fost executate şi prin diferite procedee, unele cu caracter oficial şi aplicate făţiş, iar altele ascunse. Mijloacele întrebuinţate de Statul maghiar pentru săvârşirea operei de maghiarizare a românilor se pot clasifica, în linii generale, în următoarele categorii: 1. Restrângerea întrebuinţărei limbei române între români prin ameninţări, bătăi, arestări şi privaţiuni exercitate asupra locuitorilor /Se dau exemple concrete – n.n./. 2. Interzicerea predărei religiei în şcoli, în limba română /Exemple – n.n./. 3. Înmatricularea copiilor români ca unguri şi luarea lor spre educare de autorităţile ungureşti. /Exemple – n.n./. 4. Maghiarizarea numelor /Exemple – n.n./. transferări de români în alte regiuni din Ungaria Veche. /Exemple – n.n./. Nici procedeele enumerate şi nici cazurie citate, pentru a le exemplifica, nu epuizează nesfârşita gamă de mijloace ce Statul maghiar întrebuinţează pentru a obţine maghiarizarea populaţiei româneşti din Ardealul de Nord. XIII. Convertiri la religiuni ungureşti. În multe cazuri, autorităţile maghiare au încercat să obţină desnaţionalizarea românilor rămaşi în Ungaria prin obligarea lor să-şi părăsească credinţa strămoşească, trecând la un din religiunile ungureşti /.../ să se lepede de religia ortodoxă sau greco-catolică şi să treacă la cea romano-catolică sau reformată. /.../. XIV. Dărâmări de monumente. Numeroase sunt deasemenea actele de distrugere săvârşite asupra monumentelor şi cimitirelor româneşti, în scop de a înstrăina şi a îndepărta din mintea românilor tot ce poate să menţină vie legătura cu neamul românesc. Ne vom mărgini să cităm, din marele număr de cazuri verificate, pe cele mai elocvente: /Sunt numeroase – n.n./. XV. Concedieri de funcţionari şi muncitori români. /Sunt zeci de mii. Se enumeră locurile de muncă ale acestora şi numărul celor concediaţi – n.n./. XVI. Degradarea demnităţii de om. Punerea la jug a Românilor. Din toate maltratările şi chinurile şi vexaţiunile la care au fost supuşi românii din Transilvania de Nord, fapta prin care ungurii s’au întrecut pe ei însuşi, şi dacă nu ar fi parţial de Statul maghiar nici nu ar fi de crezut, este întrebuinţarea copiilor şi tinerilor români din organizaţia „Levante” (prelimitară) ca vite la jug. Această batjocură de nesocotinţă a fiinţei de om nu a fost un caz izolat. Întrebuinţarea românilor ca vite de jug a fost ordonată de comandanţii premilitarilor în comunele Copalnic – Mânăsatur, Jud. Satu Mare; Domnin şi Vasul – Jud. Sălaj; Satu Lung, Hideaga şi Comcuţa Mare – Jud. Satu-Mare; Rodna şi Măgura Ilvei – Jud. Năsăud etc. Astfel în comuna Măgura Ilvei 10 tineri români au fost înhămaţi pentru a ara un teren, iar doi tineri unguri îi mânau cu biciurile în mână. În comuna Rodna au fost înhămaţi la un car, patru premilitari români, iar alţi şase care au refuzat au fost închişi în pivniţa şcoalei şi bătuţi până la sânge. În comuna Copalnic Mânăstur au fost înhămaţi cu forţa la o maşină de semănat şi la o grapă toţi tinerii premilitari români; la 5 Mai 1942, premilitarii români din Somcuta Mare, Mogoşeşti şi Satu Lung au fost înjugaţi la 10 pluguri şi puşi să are moşia contelui Teleki, sub comanda unui caporal ungur. Trebueşte subliniat că în comuna Domnin unde deasemenea premilitarii români au fost puşi la jug, părinţii acestora au oferit vite ca să-şi scape copiii de această muncă umilitoare, iar comandantul ungur a refuzat. Această batjocură a fost dublată şi de o adevărată schingiuire a românilor: mulţi premilitari români s’au îmbolnăvit după ce au tras la jug. Trebuie menţionat cazul tânărului Miclea Horaţiu, căruia făcându-i-se rău pe când trăgea a căzut jos şi a leşinat; neputându-se ridica a fost lovit cu ciomagul de către supraveghetorul ungur sub ochii comandantului Pap Laczi. Prin aceste fapte de barbarie, ungurii se eliminează singuri dintre popoarele civilizate. XVIII. Românii sunt „Afară de lege”. Cu întregul patrimoniu moral distrus, expuşi nimicirei materiale, sângerând din mii de răni, românul n’are cui să-i ceară o fărâmă de dreptate, fiindcă legile ungureşti nu sunt pentru el, ci împotriva lui. Reclamaţiile sau apelurile româneşti li se răspunde cu cinism sau cu noui insulte, cu ocoluri ipocrite /viclenia, nesinceritatea, ipocrizia, minciuna le sunt caracteristice – n.n./, sau, mai primar – dar cel puţin mai sincer – cu bătaia – după temperamentul celui pus să împartă sau să păzească dreptatea. Ne vom mărgini să dăm un singur caz pentru a ilustra mentalitatea. E cazul dela Bicazul Ardelean. Persecuţiunile din această puternică aşezare românească au avut un caracter endemic, ele ţinându-se lanţ dela intrarea armatelor şi până azi. Bătăile, schingiuirile, trecerea cu forţa de la religia străbună la una din religiile ungureşti, arestări, deposedări, batjocorirea frumosului şi străvechiului port românesc din acea regiune, înfometări, expulzări; nimic n’a fost uitat din vastul repertoriu al samavolniciilor care s’a executat de un an de zile în această mare comună românească de circa 13.000 locuitori, dintre care 99 % români. Ne mai putând răbda, românii din Bicaz s’au adresat Comisiunei militare germano-italiene dela Cluj care, în ziua de 11 Octombrie 1941 s’a deplasat în comună şi ascultând cererile cetăţenilor le-a promis acestora că va face tot ce îi stă în putinţă ca ele să fie îndeplinite în chip mulţumitor. Ce cereau românii din Bicaz? 1/. Să se revină asupra anulării reformei agrare româneşti; 2/. Să nu li se răpească pământul ce l-au cunpărat dela 1918 încoace; 3/. Să fie eliberaţi cei 60 de fruntaşi ai satului, duşi la închisorile din Budapesta, pe la începutul lunei Septembrie 1940 sub pretext xă ar fi vagabonzi; 4/. Să înceteze schingiuirile; 5/. Să se aprobe înfiinţarea a cel puţin 2 posturi de învîţîtori români, în loc de 20 cum ar fi normal; 6/. Să li se dea păşunile luate. Cu toate că cererile au fost găsite cât se poate de juste de Comisie – sau tocmai din această pricină -, la 2 zile după plecarea ei, a început un adevărat uragan de ură asupra comunei Bicazului, care a fost declarat centru comunist şi înconjurat de un batalion de jandarmi, toate potecile fiind barate, în timp ce o companie a început cercetările şi arestările din casă în casă. Nemai pomenite acte de sălbătecie s’au întâmplat în zilele ce au urmat de atunci şi până azi: 39 de arestări, bătăi şi schingiuiri nenumărate, un număr înspăimântător de oameni fugiţi peste graniţă în România, o atmosferă de plumb deasupra Bicazului răvăşit, încremenit de spaimă. Iată rezultatul operei de „cercetare” întreprinse drept replică a anchetei făcute de Comisia italo-germană. Cât despre măsurile deosebite cu care justiţia maghiară împarte dreptate românilor, de o parte şi ungurilor de alta, amintim următorul caz recent: / O femeie condamnată la un an închisoare, pentru o scrisoare către o prietenă din România – interceptată de poliţia maghiară, în care arată că făina şi untura sunt scumpe – n.n./. În acelaş timp, asasinii dovediţi ai protopopului Aurel Munteanu din Huedin (jud. Cluj) au fost condamnaţi la 2 luni închisoare cu suspenarea pedepsei. Aceştia sunt ungurii pe care domnul Ponta îi invită la guvernarea României. UDMR-ul va duce, ca şi până acum, politica paşilor mărunţi. Dar românii, blânzi ca necuvântătoarele, nu zic nimic. Cu toate că avem imnul naţional "Deşteaptă-te române", populaţia românească încă mai dormitează, nu vrea să se conformeze Imnului Naţional. Avea dreptate Petre Ţuţea când spunea: "Numai un tâmpit ca mine putea face puşcărie pentru un popor de idioţi" sau Ion Creangă: "Ştiu că sunt un prost, dar când privesc în jur, prind curaj" 
Semnează, Mircea Vâlcu-Mehedinţi
 ------------------------------------------------------------------------------------------------------------
 

CÂND ESTE VORBA DE INTERESUL NAȚIONAL, SĂ SUFLĂM ȘI-N IAURT !!!
Atunci, am avut de-a face cu criminali odioşi.
Astăzi avem de-a face cu „fiii criminalilor„.
Nimic din toate astea, nu vom da uitării și nici când așa ceva nu mai trebuie să fie posibil, iar asta ține numai de noi, ei fiind în stare oricând de așa ceva, doar ăsta le este felul. 

IANCU GHEORGHE - SECRETAR GENERAL UPSC

„Agresiunea Budapestei: M. R. Ungureanu, legături dubioase cu serviciile secrete ungureşti.”


„Datele şi informaţiile deţinute de Serviciile Secrete ale ţării noastre dovedesc penetrarea de catre Serviciile de Informaţii ale Ungariei a structurilor de decizie româneşti, la toate nivelurile. Acţiunile acestora sunt subsecvente planului de integrare treptată a Transilvaniei în Ungaria, prin acţiuni lente, dar ferme, în toate domeniile, dar în special cel economic, pe care îl consideră fundamental în realizarea ţintei vizate. Informaţiile obţinute de Serviciile Secrete româneşti în urmã cu câţiva ani, după vizita incognito efectuată în România de şeful Serviciilor Secrete maghiare de la acea dată, atestau faptul ca Ungaria, prin concernul MOL, spre exemplu, pregătea o politică agresivă, în vederea dobândirii unei poziţii dominante pe piaţa carburanţilor din România, prin înfiinţarea a peste 200 de staţii de distribuţie în principalele oraşe ale ţării şi pe traseele şi în zonele considerate strategice.
De altfel, informaţii şi date despre activitatea Serviciilor de Informaţii (de spionaj) maghiare îndreptate împotriva intereselor politice, economice şi militare româneşti s-au deţinut cu mult înainte de 1990 şi toate aveau ca punct de pornire Consulatul ungar din Cluj. Documentarea lor a necesitat o activitate intensă din partea organelor de contraspionaj româneşti, iar munca acestora s-a concretizat în cursul anului 1988, când Ceauşescu, pus în faţa unor probe indubitabile, a ordonat desfiinţarea oficinei de spionaj respective. Dupa 1990, acţiunile spionajului maghiar au fost reluate cu şi mai mare forţă şi, favorizate de inacţiunea Serviciilor Speciale româneşti, determinată de complicitatea factorului politic, au reuşit să penetreze structurile de decizie ale Statului Român, atât la nivel de Guvern, cât şi la nivel de Preşedinţie. Într-un singur caz, contraspionajul românesc şi-a mai spus cuvântul, în anul 1993, când fostul ministru de Externe în Guvernul Văcăroiu, Teodor Meleşcanu, i-a prezentat omologului său ungar, Gyula Horn, date despre activitatea de spionaj a unui cadru activ al serviciilor maghiare. De atunci, cu toate că acţiunile au luat amploare o dată cu cooptarea la guvernare a UDMR în Guvernul CDR, orice date, informaţii, acţiuni ale spionajului maghiar au fost trecute sub tăcere de către factorii politici, ceea ce a facilitat desfăşurarea de forţe ostile maghiare în toate domeniile de activitate şi de decizie ale Statului Român.
În timpul guvernarii CDR-iste, la nivelul unităţii româneşti de contraspionaj economic, începuseră să fie de notorietate acţiunile cadrelor de spionaj maghiare de la ambasadă, care acţionau pe faţă pentru culegerea de informaţii cu caracter economic care să-i ajute să obţină evidente avantaje materiale pentru ţara lor de origine, mai ales în domeniul privatizărilor. Cazul cel mai relevant a fost cel legat de vicepreşedintele FPS la acea dată, Victor Eros, evreu maghiar, care, fără nici o teamã, începuse să furnizeze date despre intenţiile de privatizare ale guvernanţilor români, atât telefonic, cât şi prin intermediul secretarei şi al şoferului său chiar direct, consilierului economic al Ambasadei Ungariei la Bucureşti. Erau folosiţi în acest timp ca „prieteni" în afaceri fraţii Andrei şi Sorin Dimitriu, stimulaţi cu diverse atenţii, inclusiv concedii şi petreceri în Ungaria, zona Lacului Balaton. Acelaşi tratament l-au aplicat şi succesorului acestuia la fotoliul de preşedinte al FPS, clujeanul Radu Sârbu, momit să intre în afaceri de Zoltan Arpad Paszkany. Acest Paszkany a devenit, într-un interval extrem de scurt, din dealer de maşini second hand, un prosper om de afaceri, care deţine reprezentanţele locale ale firmelor Opel si Chevrolet, precum si cel mai important imobil de birouri din Cluj, Sigma Center, este administratorul companiei Polus şi reprezentant în România al holdingului TriGranit Feijlesztesi RT din Budapesta. La Cluj, Paszkany este unul dintre cei mai tari jucători din domeniul imobiliar, ca urmare a asocierii dintre Consiliul Local si Polus. Afacerea POLUS a intrat în atenţia organelor speciale române încă din 1998, atunci când un teren proprietate publică a statului, de 34 hectare, aflat în imediata apropiere a Municipiului Cluj-Napoca, a intrat în posesia firmei respective prin contribuţia directă a fostului prefect de Cluj, Alexandru Farcaş, şi a lui Radu Sârbu. Afacerea POLUS a început în timpul Regimului Constantinescu, care, de altfel, a primit vizita celebrului congresman american de origine maghiaro-evreiasca Tom Lantos, anume venit în vizită pentru a uşura investiţia lui Paszkany, Polus Center. După Cluj, Firma Polus vizează pătrunderea în Bucureşti si în câteva dintre oraşele mari ale României, intenţionând implementarea a 7 mari investitii, de peste 2,5 miliarde de euro. Corporaţia pe care o reprezintă Arpad Paszkany este TriGranit, cu baza în Canada – un centru al iredentismului maghiar, care este şi o sursă de finanţare a Serviciului de Informaţii ungar AVO – şi subsidiare în Marea Britanie, Ungaria si România şi ale cărei investiţii vizează Ungaria şi ţările din jur, cu minorităţi maghiare semnificative. TriGranit are, printre acţionari, Fondul de Investiţii Immoeast, un puternic investitor pe piaţa imobiliară românească, precum şi pe Nathaniel Rothschild, copreşedinte al Fondului de Investiţii Atticus Capital, descendent al cunoscutei familii de bancheri evrei din Marea Britanie. De altfel, Paszkany şi-a creat imperiul financiar prin infuzii dubioase de capital din Ungaria şi SUA, provenite de la lobby-ul maghiar, antiromânesc prin definiţie. Este foarte interesant cum acest Paszkany, cercetat în mai multe dosare penale, între care şi unul pentru instigare la şantaj şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, el fiind un cunoscut cadru activ al spionajului maghiar în România, este lăsat liber, să-şi desfăşoare în linişte afacerile, să-şi organizeze şi să-şi dirijeze reţeaua pe teritoriul ţării, fără măcar sa fie cât de puţin deranjat. Nimeni nu se întreabă cum de este posibil ca acesta să finanţeze, nestingherit, cu banii spionajului maghiar de la Budapesta, echipa de fotbal CFR Cluj. Potrivit apropiaţilor, el are la dispoziţie sute de milioane de euro, din care, în urmatorii ani, în CFR Cluj se vor investi aproximativ 100 milioane de euro. Fugit şi revenit în ţara atunci când i s-a promis că nu va păţi nimic, acest spion are ca sarcina să câştige Campionatul în România tocmai pentru a influenţa mai puternic zona de nord a ţării, acolo unde, în lipsa altor echipe competitive, echipa clujeană este percepută ca una fanion. Preluarea de către Zoltan Arpad Paszkany a celui mai vechi club de fotbal din România, CFR Cluj, nu a fost însa întâmplătoare. Întemeiată în anul 1907, în Cluj, echipa era perceputa ca fiind a maghiarilor, în timp ce Universitatea Cluj, întemeiata în anul 1919, era considerată a românilor. Această delimitare provine din anul 1940, cand nord-vestul Transilvaniei a fost cedat Ungariei horthyste prin Diktatul de la Viena, iar Universitatea din Cluj s-a refugiat la Sibiu şi, o dată cu ea, şi echipa de fotbal a studenţilor. CFR Cluj a rămas în oraş şi chiar s-a înscris în campionatul de fotbal al Ungariei în perioada 1940-1944, act considerat de români o trădare făţişă. Prin echipa de fotbal „ungurească" din Ardeal, Paszkany vizează un control simbolic al zonei, deoarece el controlează şi un „grup regionalist" – „Eureka", acesta acţionând sub comanda Budapestei şi având ca obiectiv regionalizarea României. Membrii acestui grup au relaţii inclusiv în Poliţie şi în Serviciile Secrete. Liviu Man, unul dintre oamenii de încredere ai omului de afaceri maghiar, este apropiat de Vladimir Tismăneanu, ca şi de alţi membri de vârf ai GDS-ului, promotori ai tezelor Budapestei, pe filiera Soros. Grupul „Eureka" este, oficial, o organizaţie „non profit", care se ocupă însă şi de afaceri (prin societăţile Group Eureka SRL si Eureka Media SRL) şi al cărei lider politic, la vedere, este fostul ministru al Comunicaţiilor, Zsolt Nagy. Liderul informal al grupului „Eureka" este tot Paszkany, iar organizaţia sa, conectată puternic la mediul de afaceri maghiar din Transilvania, susţine financiar UDMR-ul. Prin acelaşi Zsolt Nagy, echipa de fotbal CFR Cluj a beneficiat de un contract de publicitate cu Poşta Română, companie căreia Paszkany i-a mai vândut, fără licitaţie, 8 autoturisme, prin firma Ecomax General Investments SRL. Numitul Paszkany este şi principalul sponsor, cu sume uriaşe, al campaniei electorale din iunie 2004 a lui Emil Boc pentru câştigarea Primăriei Clujului, ca şi al Alianţei DA în judeţul Cluj. Tot el este personajul pe care şeful statului, Traian Băsescu, l-a dat ca exemplu de civism în şedinţa de bilanţ a Ministerului Public din 6 martie 2007, afirmând că a primit un memoriu de la „un om de afaceri clujean", în care se face referire la fapte grave de corupţie ale unor oameni politici şi de afaceri. Pe Paszkany îl regăsim şi alături de premierul Tăriceanu şi de Dinu Patriciu, asociaţi, printre alţii, în selecta lojă a Clubului Vinului SRL, înfiinţat în 11 noiembrie 2004 de avocaţii Ernest Popovici, Florian Niţu şi Sorin Alazăroaie, de la Casa „Popovici&Asociaţii". La nici o lună de la constituire, în Club au intrat 31 de noi asociaţi, printre care Tăriceanu şi Patriciu.
Un alt nume strâns legat de cel al lui Călin Popescu-Tăriceanu este Rudas Erno, fost şef al agenturii maghiare în România. Cunoscut drept spion, diplomat, dar şi om de afaceri de succes în România, Rudas Erno are legături si în Voivodina, unde se află o semnificativă minoritate maghiară, ca şi în Croaţia si în Transcarpatia, în spaţiul ucrainian. Rudas Erno a intrat în atenţia Securităţii încã din 1982, când folosea valiza diplomatică pentru a introduce în România materiale antiromâneşti pentru o revistă coordonată de Laszlo Tokes si Szocs Geza. În 1988 a fost retras de la post, pentru a nu fi expulzat. În 1989 a fost retrimis în România ca să coordoneze implicarea Ungariei în „revoluţie", prilej perfect pentru scopurile sale revizioniste. A coordonat difuzarea de manifeste în Bucureşti, o maşină a Ambasadei Ungariei fiind reţinută de către organele de Miliţie în timp ce împrăştia pe raza Capitalei materiale cu conţinut antiromânesc. După 1990, pentru meritele sale deosebite, este repus în funcţia de ambasador al Ungariei la Bucureşti, continuându-şi activitatea de spionaj. Chiar dacă în 1993 a fost retras din funcţie ca urmare a înţelegerii dintre miniştrii de Externe român, Teodor Meleşcanu, şi cel maghiar, Gyula Horn, Rudas Erno a continuat să-şi exercite calitatea de spion, de data aceasta sub acoperire comercială. În noua postură de om de afaceri, în baza informaţiilor obţinute, Rudas Erno s-a îndreptat spre Călin Popescu-Tăriceanu, un candidat cu mari şanse la fotoliul de premier. Este posibil ca Tăriceanu să fi intrat în atenţia Serviciului de Spionaj ungar şi prin prisma faptului că tatăl său adoptiv, Dan Amedeo Lăzărescu, cunoscut mason, beneficiind de contacte la nivel internaţional, fusese angrenat de fostul DSS (Departamentul Securităţii Statului) în supravegherea activităţilor iredentiste maghiare. Ca în multe alte cazuri, a apărut suspiciunea că bătrânul ar fi putut fi „întors", adică transformat în agent dublu, iar fiul său adoptiv n-ar face decât să-i urmeze calea. De fapt, Lăzărescu scria în 1990 în ziarul „Liberalul" că „federalismul este unicul drum pe care România trebuie sa meargă", aceasta fiind, după cum se ştie, una dintre temele predilecte ale discursului public al UDMR. Cert este că, speculând pasiunea lui Tăriceanu pentru motociclete, în 2003 Rudas Erno i-a propus o asociere, şi astfel a luat naştere, în septembrie acelaşi an, firma H-D Clasic Motorcycles SRL. Potrivit Registrului Comerţului, obiectul de activitate este „comerţ cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întretinerea şi repararea motocicletelor", iar acţionari ai societăţii sunt cetăţeanul ungar Rudas Erno (50% din capitalul social) şi Automotive Trading Services SRL - ATS (50%), firma care îi aparţine lui Călin Popescu-Tăriceanu, în proporţie de 90%, conform propriei Declaraţii de Avere. Rod al „apropierii" continue a premierului Tăriceanu de Budapesta, perioada 2005-2006 a fost marcata de o efervescenţă în „colaborarea" româno-ungară la nivel guvernamental – şedinţa comună a guvernelor român şi ungar la Bucureşti, în luna octombrie 2005, consultări regulate, realizarea unor „proiecte comune", între care deschiderea Consulatului maghiar de la Miercurea Ciuc, inaugurarea cursei aeriene directe între Târgu Mureş şi Budapesta, înfiinţarea Camerei de Comerţ româno-ungare –, susţinute şi promovate, evident, de premierul Tăriceanu şi omologul său Ferenc Gyurcsony. Folosindu-se de „bunăvoinţa" lui Tãriceanu, spionajul maghiar a reuşit să planteze în domenii-cheie ale guvernului său la agenţii aflate în subordinea acestuia personaje cu ajutorul cărora obţine informaţii de o importanţă excepţională privind siguranţa naţională a României şi dirijează, totodată, anumite decizii ale Executivului de la Bucureşti în favoarea ţării de origine.
Unul dintre acestea este Dezsi Iosif Zoltan, preşedintele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat (ANRS), organism aflat în subordinea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. În această instituţie se concentrează secrete de stat de o importanţă excepţională atât pe timp de pace, cât şi pe timp de război, despre rezervele de stat şi strategia cu privire la acestea, ca resursă internă de securitate, prin constituirea stocurilor de produse şi bunuri de strictă necesitate necesare intervenţiilor operative pentru protecţia populaţiei, a economiei şi siguranţei naţionale în situaţii excepţionale, determinate de calamităţi naturale, epidemii, epizootii, accidente industriale sau nucleare, fenomene sociale sau economice, conjuncturi externe sau acţiuni asimetrice nepremeditate. Prin numirea acestui evreu maghiar în fruntea ANRS s-a realizat cea mai „legală" formă de transmitere de informaţii clasificate către o putere străină. Un alt punct sensibil îl reprezintă Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor, a cărui misiune este asigurarea condiţiilor de trecere la societatea informaţională, care presupune implementarea coerentă şi generalizată de sisteme informatice integrate. Faptul că organizaţiile, oricare ar fi ele, depind de reţelele de comunicaţii electronice şi de sistemele si serviciile informatice face ca acestea să fie mult mai vulnerabile la ameninţările de securitate, astfel că sunt evidente importanţa şi sensibilitatea acestui domeniu în ecuaţia siguranţei naţionale. Cu toate acestea, prin algoritm politic, el a fost atribuit UDMR-ului, astfel că lui Zsolt Nagy i-au urmat la şefia ministerului Iuliu Winkler şi apoi Borbely Karoly, fost consilier parlamentar al lui Iuliu Winkler între 2000 si 2002 şi angajat al Societăţii Ungare de Interes Public pentru Promovarea Investiţiilor şi Comerţului în intervalul 2002-2005. Un alt domeniu strategic în care s-a infiltrat agentura maghiară este cel al pădurilor, domeniu folosit pentru acumularea de resurse.

------------------------------------------------------------------------------------------------------------


Problema „Ținutului Secuiesc” - „calul troian” al extremismului maghiar. 

Cu extremismul maghiar, din Ungaria, din diaspora ei, ca și cel al minorităților naționale maghiare din țările vecine în care acestea au fost colonizate-avem, ca și alți vecini, un veritabil contencios istoric. Acest primejdios extremism vine din Evul mediu, de la stabilirea migratorilor maghiari în România. Vinovăția cea mare, nu a fost  și nu este a națiunii maghiare și a minorităților naționale maghiare din țările vecine în care au fost ele dislocate, ci această vinovăție a fost și este a unei „elite„ aristocratice a lor, obsedată de spaima ancestrală a dispariției dacă nu-și vor extinde stăpânirea și dincolo de zona în care s-au stabilit inițial, sau acolo unde Regatul lor și-a colonizat maghiari pentru a maghiariza masa populației autohtone găsite la fața locului. Acest extremism de „elite„ aristocrate , infiltrat și în cercuri mai largi ale poporului, a dus națiunea maghiară într-un conflict continuu cu vecinii săi. Slab ca forță proprie și obsedat de spaima ancestrală a dispariției ca neam, extremismul maghiar, cu abilitate  și perseverență specifică și-a căutat continuu pe continent un „spate„ politic și militar, printre cei care la rândul lor erau cointeresați să poată „mișca„ un „nebun„ pe „tabla de șah„ a Europei în interesul propriilor expansiuni. Rând pe rând, papalitatea, imperiile „istorice„ care și-au disputat dominația pe continent, mai nou extremismele fasciste  ale primei jumătăți ale secolului XX și imperiul totalitar comunist a lui Stalin, de curând beneficiind și de înțelegerea și sprijinul unor cercuri din Uniunea Europeană, toți acești „parteneri„, pe etape, au acordat și acordă „asistență„ multiplă extremismului maghiar. Restrângând discuția la țara noastră, este de notorietate că extremismul maghiar, după primul război mondial și semnarea Tratatelor de pace, dar cu o agresivitate sporită după 1989, contând și pe cedările inadmisibile ale guvernările post-decembriste, a făcut din „problema secuilor„ „calul de bătaie„ și „calul troian„ pentru lichidarea Statului  nostru național și anexarea / reanexarea la o nouă „Ungarie Mare” a Ardealului și a altor teritorii din Vest și din Nord, visul ilegitim din totdeauna a extremismului maghiar.  Pentru aceasta s-a dat ca „furaj„ pentru „calul troian”- falsul istoric că așa zișii secui ar fi o populație maghiară. Or din izvoarele istorice rezultă că  Regatul maghiar a adus „un mănunchi„ de mercenari pe granița de răsărit a Ardealului, pe curbura internă a Carpaților, „mănunchi„ de mercenari ce au fost așezați într-o masă de români / vlahi autohtoni, urmași direcți ai dacilor de odinioară, strămoșii noștri reali. Dar asupra acestei mase de autohtoni cât și a „mănunchiului„ de „secui„ s-a exercitat continuu o crâncenă politică de maghiarizare, în paralel cu politica de asuprire socială. Așa s-a ajuns ca în 1514 să izbucnească în Ardeal și Ungaria un mare război țărănesc condus de secuiul Gheorghe Doja și de fratele său, împotriva aristocrației maghiare. Victorioasă însă, această aristocrație a aruncat țărănimea în „veșnică iobăgie„. Răscoale puternice au avut loc și în „secuime„ în a doua jumătate a secolului XVI împotriva aristocrației maghiare, dar au fost reprimate cu cruzime și sadism. Și iată de ce îi vom afla pe numiții „secui„, în 1599, de partea marelui  voievod, unificatorul Mihai Viteazul, restauratorul  Daciei și al Bisericii strămoșești, voievod pe care „elita„ aristocratică maghiară la numit „dacul rău”, așa după califică ei pe orice bun român.  În veacurile următoare, până la 1918 această „elită„ aristocratică maghiară a dus față de românii din Ardeal și părțile vestice, aflate sub stăpânirea imperiului maghiaro-habsburgic, ca și față de așa zișii „secui” o și mai crâncenă politică de maghiarizare, în paralel cu cea de asuprire socială. Astfel, un istoric secui care alături de frații români / vlahi din zonă, a simțit puternic „jugul de fier”austro-ungar, atenționează întreg Ardealul, în cartea s-a:  „Învață, Transilvanie, învață, nu te mai însoți cu Ungaria, pentru că păsatul unguresc de multe ori îți arse gura și tot n-ai fost în stare să înveți !” Azi primejdiosul extremism maghiar se manifestă în așa zisă „secuime”, ca și în Europa și oriunde este sprijinit de cei cointeresați, profitând de cedările vinovate și inadmisibile ale guvernanților noștri, aducând prin manifestările lor încă pașnice grave prejudicii  Statului nostru național, suveran și unitar,  împotriva limbii române ca limbă oficială și liant al Statului nostru. În acest program se înscrie și mitingul etnicilor maghiari, cetățeni români în egală măsură, în drepturi și obligații ca oricare dintre noi, care a avut loc sâmbătă 21 noiembrie 2012 la Sfântul Gheorghe, unde s-a arborat steagul maghiar și s-au afișat placarde cu sloganuri și îndemnuri sfidătoare și jignitoare, împotriva intereselor României și bunilor ei cetățeni români. Toate aceste manifestări, lipsite de fundament științific și de o cât de mică îndreptățire și legitimitate politică în această epocă modernă în care ne aflăm, epocă a suveranităților naționale și a statelor naționale independente, nu primesc nici un răspuns din partea din partea guvernanților, de parcă n-ar fi printre ei nici un „bărbat de stat”, punând astfel mai presus interesul de partid și încălcând în schimb foarte grav interesul național, demnitatea fiecăruia dintre noi, demnitatea națională.  A existat și există soluție pentru ca astfel de manifestări să nu mai poată avea loc, manifestări și acțiuni ce se dovedesc pe măsură ce trece timpul, parte integrantă a planului lor mârșav și care nu ne dă pace, etnici români și maghiari, ca buni cetățeni români – aplicarea legii !!!  Avem legi bune în acest sens și ele se cer a fi respectate și asta se poate face numai în măsura în care cei care ne conduc destinele, aleșii noștri reprezintă cu adevărat interesele bunilor cetățeni români, ale României, întru demnitatea și măreția poporului român, azi a șaptea națiune din cadrul Uniunii Europene. De aceea , de mare importanță pentru noi toți, buni cetățeni ai României, este să alegem în Parlamentul României pe toți acei candidați la un mandat de parlamentar ce s-au dovedit capabili și patrioți în viața de zi cu zi și care, pentru a putea oferii țării noastre buna conducere de care are nevoie pentru a face ca instituțiile statului să funcționeze conform legilor în vigoare și numai în interesul cetățenilor români, în interesul României.
                                                      
Pentru a fi „Stăpâni, încrezători și siguri pe viitorul nostru !„ „Este nevoie, mai mult ca oricând să ne luăm țara în bună grijă !„ 
Cine alți, decât – „Noi, cu noi !!!„

Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu !

IANCU GHEORGHE - SECRETAR GENERAL UPSC

Un comentariu:

  1. Felicitări, domnule Iancu !
    mafia este prea mare iar dv. sunteţi singur ...

    RăspundețiȘtergere