DE REFERINŢĂ

Vocea Rusiei a răguşit

GEORGE DANIEL   |   18 iulie 2013   |       

Un articol publicat recent pe site-ul postului de radio de stat de la Moscova, “Vocea Rusiei”, intitulat “România se întoarce spre Est” susţine că Bucureştiul ar fi decis deja să sară în barca noii alianţe ruso-chineze.

Dar, să vedem textul:

“SUA nu se retrage din Asia, ci din Europa, conştientizându-şi anemia şi încercând să-şi concentreze forţele rămase în aşa fel încât să izoleze China. În această conjunctură este firesc ca ţările din Europa de Est să simtă gravitaţia politică a Moscovei şi Beijingului”. Autorul, celebrul de acum Mândrăşescu susţine chiar că Bucureştiul joacă infantil un balet diplomatic între Moscova şi Beijing, dar că aceste tentative nu ar face “decât să provoace zâmbete în rândurile decidenţilor ruşi şi chinezi care sincronizează zilnic soluţiile bilaterale pentru probleme mult mai complexe decât <> de la Bucureşti”. Decizia întoarcerii către Est nu s-ar fi luat la Bucureşti, iar aceasta ar fi forţată de faptul că “SUA se află într-o fază de anemie şi repliere”, iar “Uniunea Europeană […] a ajuns ea însăşi, în mare măsură, la cheremul umorilor Beijingului”.

Articolul este un model de manipulare. Autorul pleacă de la câteva informaţii concrete pentru a transmite în mediul românesc o dorinţă a Kremlinului şi nu realitatea. Dacă ne vom uita în arhiva postului de radio de la Moscova, vom vedea că în ultimele 12 luni “jurnaliştii” de acolo au transmis liderilor USL, planuri, strategii de luptă, ba chiar şi atenţionări sau critici (preferatul meu e“Capitularea lui Ponta”, din 20 decembrie 2012).

Vă spuneam că articolul pleacă de la câteva date concrete. Să le luăm pe rând. SUA se confruntă cu o criză economică căreia însă îi va supravieţui în ciuda numeroaselor reglementări şi intervenţii în economie ale administraţiei Obama. Totuşi, capitalismul american va găsi destule resurse pentru a supravieţui chiar şi unor decenii de politici etatiste. Ceea ce este însă important este că SUA nu se confruntă cu o criză de sistem. Economia americană nu este împovărată de piaţa liberă sau de competiţie ci de intervenţiile în economie şi de faptul că 47% dintre americani nu plătesc taxe. Proiectele actualei administraţii, precum creşterea ajutoarelor sociale şi obamacare atârnă financiar mai greu decât finanţarea tuturor intervenţiilor militare din ultimele două decenii. De partea noastră a Atlanticului, avem o UE care prin reglementările stufoase sufocă spiritul antreprenorial şi competiţia. Peste toate se adaugă un sistem de asistenţă socială falimentar, la care însă nu se renunţă pentru că aduce voturi şi “pace socială” şi asigură “justiţia socială” (aşa se spune acum la socialism). Un alt adevăr, observat în media de la Bucureşti doar de Cristi Câmpeanu, este acela că “Se naşte o nouă axă antioccidentală”. Totuşi, indiferent de ce cred mândrăşeştii, România nu a fost invitată şi nici nu va participa la această alianţă, în ciuda aparentului balet diplomatic din ultimele luni.

O altă realitate dură care priveşte strict România este faptul că administraţia democrată nu mai pare atât de interesată de soarta aliaţilor tradiţionali, iar aici intră şi statele din Europa de Est. În 2009, la preluarea mandatului de către actualul preşedinte, am discutat cu mai mulţi oficiali, foşti oficiali sau analişti americani despre acest lucru. Absolut toţi explicau încă de atunci că atenţia SUA se mută către zona Pacificului şi că cel puţin pentru o perioadă, Europa de est nu va mai fi printre priorităţi. Printre ei se numărau fostul ambasador la Bucureşti Alfred Moses, expertul Heritage Foundation Ariel Cohen sau profesorul Allan Lichtman de la American University din Washington. Totuşi, în ciuda unei retrageri aparente, în România avem baze militare şi interceptoare defensive americane.

Politic, drumul este ireversibil

Plecând de la toate aceste fapte, Vocea lui Putin pe internet susţine că “România se întoarce către est”. În realitate, absolut toate instituţiile de la Bucureşti sunt fidele angajamentului pro-Vest, fie că discutăm de Preşedinţie, de Guvern sau de serviciile secrete. În prezent avem cel mai pro-occidental preşedinte din istorie, iar serviciile secrete reformate radical în ultimii ani, sunt partenere de încredere ale serviciilor secrete occidentale. Să ne amintim în sensul ăsta declaraţia şefului CIA, John O. Brennan ce a catalogat zilele trecute SIE şi SRI ca fiind “remarcabile”.

În ultimii ani au existat numeroase intervenţii ale liderilor USL care puneau sub semnul întrebării angajamentul pro-occidental al Bucureştiului. Vara trecută, preşedintele Senatului afirma senin că se luptă cu Departamentul de Stat al SUA (acum e într-o vizită în SUA, presupun că s-a dus să se predea). Celălalt co-lider USL, Victor Ponta, mărturisea în 2005, într-un interviu acordat revistei umoristice “Vântu” (a apărut în 10-12 numere, fără a fi distribuită la tarabe), că nu are “deloc sentimente de mare iubire pentru Statele Unite ale Americii”. Şi explica: “Prefer China”. Ponta şi-a reluat declaraţiile de iubire faţă de China şi în 2011, afirmând la Hotnews că stenogramele Wikileaks arată că Băsescu “e foarte iubit de diverşi licurici”, exprimându-şi admiraţia pentru “noile puteri economice şi politice ale lumii: China, Rusia, Brazilia, India”, iarăşi cu o preferinţă pentru “China, care este cea mai performantă economie ca sistem.” Dacă mai adăugăm şi că în 2010 premierul declara că el şi Crin Antonescu sunt ca “Fidel Castro şi Che Guevara”, avem tabloul complet al unui premier ce admiră un criminal şi o dictatură în care cetăţenii sunt lipsiţi de drepturi politice, civile sau religioase.

Între timp, în ciuda vizitei recente din China, Victor Ponta a înţeles mai bine decât acum 2-3 ani că viitorul României nu poate fi decât alături de partenerii noştri occidentali din NATO şi UE, şi mai ales de Statele Unite. Putem vedea destul de bine că după eşecul loviturii de stat, atacurile lui Victor Ponta la instituţiile occidentale au încetat (mai face el mici miştouri dar alea sunt ca să nu se prindă Dragnea, Mazăre ş.a.). Din păcate, nu cred că Ponta a înţeles şi de ce trebuie să mergem cu Occidentul, dar poate citeşte totuşi mai departe.

În interiorul civilizaţiei apusene

Fie că vor sau nu mândrăşeştii, România face parte din civilizaţia occidentală. Acest lucru nu se datorează nici actualei sau viitoarei Constituţii şi nici nu poate fi legiferat printr-o OUG. Apartenenţa României la spaţiul politic, cultural şi religios occidental se datorează faptului că împărtăşim aceleaşi valori. Dincolo de perioada comunistă, locuitorii actualului spaţiul românesc s-au aflat într-o cursă permanentă ce viza sincronizarea cu spaţiul occidental.

Modelul occidental nu a fost doar unul strict material. Da, Occidentul a cunoscut capitalismul, piaţa liberă şi prosperitatea înaintea celorlalte spaţii culturale sau identitare, însă ceeea ce i-a făcut pe români să viseze la o Românie occidentală în ultimele două secole au fost mai degrabă valorile morale ce decurg din concepţia iudeo-creştină asupra omului. În vara anului 2012, alături de instituţii fundamentale precum CCR sau CSM, o mare parte a populaţiei României s-a mobilizat pentru a apăra statul de drept. Ei bine, când discutăm de statul de drept, de sistemul de educaţie, de sistemul de sănătate, de sistemul politic, de libertatea economică, de dreptul la proprietate, de instituţia familiei, de libertatea presei sau de libertatea religioasă, ne raportăm de fapt la valorile Occidentului. Toate acestea şi multe altele s-au născut din fuziunea moralei iudeo-creştine cu identitatea culturală greco-romană. Niciuna dintre valorile pe care în anul 2012 românii le-au apărat în Piaţa Victoriei nu s-a născut în afara spaţiului occidental.

Valorile mitice ale poporului român sunt identice cu valorile care au construit ceea ce astăzi numim societatea occidentală: cinstea, munca, responsabilitatea, înţelepciunea, credinţa şi raţiunea. Poate că nu reuşim prea des să le atingem ca naţiune şi ca indivizi, însă către acestea tindem.

Lipsit de valori morale şi de arhitectura statului de drept, un sistem economic ce pare liberal eşuează în oligarhii precum ce vedem astăzi în Rusia, Brazilia sau China. Aceste modele economice sunt lipsite de orice urmă de compasiune faţă de individ. Compasiunea în Occident este o valoare a creştinismului, or tocmai de aceea lipseşte în statele care au înlocuit aceste valori cu proiecte milenariste utopice (Germania nazistă, Rusia lui Putin sau China Partidului Comunist). Toate aceste exemple au în comun faptul că în centrul proiectului nu se află niciodată individul ci Statul. Rusia şi China au ucis în numele idealului comunist, în sec. XX, aproximativ 100 de milioane de oameni. Nici Moscova şi nici Beijingul nu şi-au cerut vreodată iertare pentru aceste crime, ba chiar sunt pline şi acum de lagăre în care sunt deţinuţi politici precum câştigătorul premiului Nobel pentru Pace, Liu Xibao, asta dacă nu cumva criticii regimului sunt ucişi fără regrete, precum Anna Politovskaia. Putem concluziona, fără nicio teamă de a greşi, că doar în cultura occidentală viaţa este considerată sacră. Pe de altă parte, doar în cultura occidentală omul se bucură deopotrivă de liber arbitru şi de conştiinţă personală, valori fără de care relaţiile dintre oameni ar fi cu totul altele.

“Direcţia este Vest”

Traian Băsescu a reafirmat recent, tranşant, direcţia din politica externă: “Direcţia este Vest. Nu avem drumuri înapoi şi drumul nostru nu este spre Est; nici cultural, nici din punctul de vedere al interesului naţional”. Fost căpitan de vas, Traian Băsescu înţelege că România nu are doar drepturi, ci şi obligaţia de a fi loială statelor occidentale, pentru că de supravieţuirea Lumii Libere depinde şi libertatea, prosperitatea şi securitatea cetăţenilor României. România are obligaţia de a-şi întări capabilităţile militare pentru a susţine acţiunile NATO fie că discutăm de intervenţii militare, fie că discutăm de operaţiuni post-conflict. Din păcate, foarte puţini politicieni români au înţeles că apartenenţa la spaţiul occidental nu se negociază, căci a devenit o realitate. Nu suntem astăzi cu SUA pentru că acestea au acum cele mai tari avioane ci pentru că ne-am dorit-o de la instaurarea cu tancurile sovietice a comunismului în România şi nu suntem dispuşi tocmai acum să renunţăm la asta.

Ca parte a civilizaţiei occidentale şi ca beneficiar al acesteia, România trebuie să coopereze cu aliaţii săi din NATO pentru a lupta împotriva oricăror manifestări care pun în pericol valorile care au construit societatea în care trăim. De aceea, ca români, considerăm Washingtonul aliatul primordial şi acordăm parteneriatului cu SUA o importanţă deosebită, deoarece reprezintă cea mai importantă garanţie a securităţii, prosperităţii şi libertăţii noastre. În acelaşi timp, suntem fideli parteneriatelor semnate cu Marea Britanie, Polonia, Franţa, statele baltice sau Republica Moldova de care ne leagă mai mult decât o îneţelegere politică.

În concluzie, vă anunţăm că atunci când închisorile Rusiei sunt populate cu jurnalişti, membri ai societăţii civile, membri ai opoziţiei, noi vedem asta ca pe un afront şi ca pe o ameninţare la stilul nostru de viaţă câştigat abia după ce am ieşit de sub influenţa Moscovei, unde nu ne dorim să revenim niciodată. De aceea, Rusia lui Putin este un contra-model. Vă spun totuşi, dragi mândrăşeşti, că vă înţeleg. Rusia are probleme democrafice uriaşe, alcoolismului ucide parcă mai mult ca niciodată, gazele de şist riscă să smulgă procente importante din PIB, iar dumneavoastră nu puteţi sta degeaba. Nu vă faceţi griji, cunoaştem sindromul, îl vedem aproape în fiecare seară la domnul Gîdea şi la colegii lui. Şi vocea lor a răguşit.

Articol publicat inițial pe Evz.ro