ROMÂNIA – S(T)AT FĂRĂ CÂINI? …POPOR ROMÂN !
criminalii și călăii tăi unguri sunt cinstiți chiar pe pământul tău,
stropit de sângele martirilor tăi!
Din timpuri străvechi, această expresie populară românească
definește o comunitate fără apărare, fără protecție, lăsată de
izbeliște. Un sat fără câini este un sat în care oricine poate intra și
face ce vrea, nu este nimeni care să-l apere. Dar nu despre un sat aflat
în această situație doresc să vorbesc, ci despre un stat, un stat numit
România. Deoarece cu asta poate fi comparată România, cu un sat fără
câini, practic un stat fără câini.
Este o vorbă în democrațiile occidentale conform căreia presa este
câinele de pază al democrației. Orice derapaj al puterii sau al
politicului este sancționat de presă, opinia publică reacționează, iar
alegătorii știu ce au de făcut, cum să-și exprime voința la urne. Dar nu
în cazul nostru, unde presa, atât cea scrisă, cât și cea televizată,
este aservită politic sau către grupuri de interese. Dar nu numai atât,
chiar și opinia publică, și votantul, sunt apatici, neinformați sau
manipulați grosolan, iar rezultatele se văd. Nu numai că statul este
fără câini, dar și acești câini slabi care mai există nu sunt băgați în
seamă. Este ca și cum intrusul intră în sat, îl latră anemic doi-trei
câini scheletici, dar nici aceia nu sunt băgați în seamă de factorii
responsabili, astfel că intrusul face ce vrea ca și în propria ogradă.
Nu mă voi referi azi la hoții și jefuitorii care au pus România pe
butuci, ei sunt la conducere în continuare, iar dacă îl mai caută pe
vreunul cineva să dea socoteală, urlă ca din gură de șarpe că e făcătură
politică, iar cei de o seamă cu el îi țin iso.nul, spre adormirea
veșnică a conștiinței românului.
Nu, azi mă voi referi cu exemple la propaganda deșănțată maghiară
spre distrugerea României, propagandă continuă care urmărește pas cu pas
împlinirea viselor bolnave ale extremiștilor maghiari, propagandă
desfășurată la vedere în România, fără ca cineva din autoritatea
statului să se deranjeze cu ceva.
Iredentiștii maghiari practică o politică a lucrurilor mărunte, a
pașilor mici, care trec în mare parte neobservați. Odată îndepliniți
aceștia, fac alții, încet, cu răbdare, românii adormiți nu observă nimic
până când ungurii nu fac un pas mai mare sau mai brusc. Apare o reacție
anemică românească, ungurii dau înapoi puțin, își mai nuanțează
pozițiile, apoi continuă pas cu pas, cărămidă cu cărămidă, edificiul
distrugerii României ca stat național și unitar. Ca să vedem unde am
fost și unde am ajuns, comparați cererile ungurilor de acum douăzeci de
ani cu cele de astăzi, asta în statul cel mai tolerant și ospitalier cu
minoritățile din toată Uniunea Europeană, poate chiar din lume.
Sunt lucruri mărunte, dar destinate să inducă deja ideea centrală a
propagandei maghiare, scopul lor final. Veți vedea că vorbesc de niște
lucruri pe care nici nu le-ați observat, sau ați trecut pe lângă ele
fără să realizați. Un exemplu minor, iată ce se vinde într-un magazin
din Transilvania. Un mic vas pe care scrie Erdely (denumirea maghiară a
Ardealului) prins cu o panglică în culorile drapelului maghiar. Pe unii
nu-i deranjează, dar credeți că eu aș putea să vând oriunde în Ungaria
același vas legat în culorile românești, dar pe care ar scrie de exemplu
Solnoc? Sau Balaton? Sau Macău (în ungurește Mako)?
E un lucru mărunt, desigur, veți zice, dar hai să mergem mai departe, să vedem ce părere aveți de următoarele.
De exemplu, vă puteți închipui existența într-un oraș oarecare din
Polonia a unei străzi numite Adolf Hitler? Sau a unei alei Iosif
Vissarionovici Stalin? Mă refer în perioada post comunistă, nu în anii
șaizeci. Nu, nu cred că vă puteți imagina. Dar în aproape toate orașele
mai răsărite din secuime există o stradă Lajos Kossuth, nu? Un om
responsabil de moartea a 40 000 de români ardeleni între 1848-1849.
Să ne amintim, la întâmplare, câteva fapte eroice ale soldaților lui
Kossuth în Transilvania? Împotriva civililor fără apărare, desigur,
deoarece atunci când au fost față în față cu moții înarmați așa cum au
putut ai lui Avram Iancu în citadela de granit a Munților Apuseni au cam
luat-o pe coajă.
Câteva localități din Ardeal la întâmplare, nu vreau să o lungesc
prea mult. Mihalț, 15 martie 1848, zi care va deveni ziua națională a
Ungariei, 22 de români nevinovați împușcați sau spânzurați de armatele
kossuthiste și tribunalele de sânge maghiare, eveniment rămas în istoria
noastră ca și Măcelul de la Mihalț. De fiecare dată când ungurii
sărbătoresc, noi ar trebui să comemorăm acești martiri. NU o facem.
Hodac, județul Mureș (de unde era Mihăilă Cofariu, cel bătut crunt la 22
martie 1990 la Târgu Mureș), 14 februarie 1849, 47 de români împușcați
de armata kossuthistă condusă de generalul Iosif Bem și poetul națiunii
maghiare Petofi Sandor. Cei uciși: Lupu Todoran, Popu Sandru, Lupu
Vasile, Lupu Ioan, Nicolici Tudoran, Iacob Buru, Iacob Vasile, Iacob
Dumitru, Popu Crăciun, Trandafir Mitru, Trandafir Costan, Nichita Mutu,
Tomșea Teodor, Lupu Mihăilă etc (am numele tuturor, pentru cei
interesați). Mai departe, Dej, 10 mai 1848, zeci de români uciși în
bătăi în arestul Tribunalului, printre care Benteanu Isaia, Vasile
Popoviciu, Veseleanu Simion și alții (am 22 de nume). Oprișeni, azi
înglobat în orașul Turda, mai 1849, tăiați bucăți și aruncați la câini
Bobuș Alexandru, Faur Ioan, Faur Dumitru, Crișan Ștefan și Crișan Ioan.
Iar lista este lungă, foarte lungă. Iar capul acestor criminali, Lajos
Kossuth, are nume de străzi în România! Mă întreb, pe când bulevardul
Mikloș Horthy în centrul Bucureștiului?
În același timp, ne amintim că statuia lui Avram Iancu din
Târgu-Mureș este vandalizată periodic. Subliminal, ni se induce ideea
conform căreia acest personaj, Kossuth Lajos, nu ar fi putut să facă
ceva rău românilor, din moment ce străzi în România îi poartă numele,
nu? Încă o dată, pe când un bulevard Miklos Horthy în România?
Mai departe, vă puteți imagina o statuie a lui Adolf Eichmann în
centrul Tel Avivului? Sau a lui Josef Mengele? Nu, e de neimaginat. Dar
în cazul României se poate. Wass Albert (1908-1998), dintr-o familie
nobiliară din Transilvania, condamnat la moarte în contumacie pentru
crime de război în 1946, fugit în Ungaria în 1944, plecat după aceea în
SUA, se sinucide în 1998, la vârsta de 90 de ani. E ceva simptomatic,
cam mulți călăi unguri s-au sinucis, ca și baronul Urmanczy, autorul
moral al masacrului de la Beliș din 1919, peste patruzeci de români
uciși și arși pe rug. Wass Albert e vinovat de executarea a patru oameni
(2 români și 2 evreice) în localitatea Țaga în septembrie 1940 de către
locotenentul Pakuks, precum și de instigarea la măcelul de la Mureșenii
de Câmpie, comis de soldații unguri conduși de locotenentul Gergely
Csordas, 11 civili români uciși.
Pe scurt, iată faptele. Groful Wass Albert și tatăl său Andrei aveau
o ură neîmpăcată față de români și datorită faptului că o parte din
moșiile lor fuseseră expropriate în urma reformei agrare din 1923. Când
s-a cedat nordul Ardealului la 30 august 1940, aceștia au văzut ocazia
favorabilă dezlănțuirii instinctelor bestiale. Și asta au făcut, în 22
septembrie 1940, la început în satul Sucutard, lângă Țaga, județul Cluj.
Crimele comise au fost făcute la îndemnul celor doi grofi, autori
morali, iar executanți au fost militarii unguri conduși de locotenentul
Pakuks, comandantul militar al comunei ocupate. Au fost bătuți,
schingiuți, puși să-și sape groapa și apoi împușcați la marginea lacului
Țaga următorii:
Mihaly Estera, evreică, 19 ani
Mihaly Rozalia, evreică, 17 ani
Moldovan Iosif, român, 41 ani
Câț Ioan, român, 27 ani.
Un al cincilea, Sever Ibuzan, român, 18 ani, a fost bătut bestial cu
paturile armelor până i-au fost sfărâmate coastele și zdrobiți
plămânii, decedând în aceeași zi. Dar vă las să citiți mai jos scanate
depozițiile martorilor Ibuzan Rozalia (sora lui Sever Ibuzan), Iuliana
Moldovan (fiica lui Moldovan Iosif) și Ioan Brehar, care se va căsători
peste ani cu fiica orfană a lui Câț Ioan.
Nu a fost destul. În ziua următoare, Wass Albert a trimis 12 soldați
unguri sub comanda locotenentului Csordas Gergely, din regimentul 19
honvezi din Niregyhaza, Ungaria, pentru a ucide familia preotului Andrei
Bujor din satul Mureșenii de Câmpie, comuna Palatca, județul Cluj. Cu
acesta avea o socoteală mai veche, o neînțelegere asupra unui teren de
vânătoare de pe urma căreia s-a ales și cu un proces penal pentru
lovire. Astfel, în noaptea de 23 spre 24 septembrie, în casa parohială
din Mureșenii de Câmpie, au fost uciși următorii:
Andrei Bujor, preot greco-catolic, 52 de ani, tată a 3 copii
Lucreția Bujor, soție, 48 de ani, născută Mureșan
Lucreția Bujor, 24 ani, studentă la Cluj, la Drept
Maria Bujor, 22 ani, studentă în anul IV la Filologie, Cluj
Victor Bujor, 18 ani, elev la liceul Alexandru Papiu-Ilarian din Târgu Mureș, clasa a XII, venit acasă chiar în acea zi
Natalia Petrea, învățătoare, 24 ani, gravidă în luna a șaptea!
Ana Miron, mama învățătoarei, 54 ani
Rodica Petrea, fiica învățătoarei, 3 ani!
Sarolta Juhos, unguroaică, prietenă a familiei Bujor, 18 ani
Ioan Gurzău, cantor la biserică, 29 ani
Valeria Gurzău, soția cantorului, 20 ani, gravidă în luna a opta!
Preotul Andrei Bujor, ucis din ordinul lui Wass Albert
Vasile Bujor, 18 ani, fiul preotului Andrei Bujor, ucis în aceeași noapte
Natalia Petra, victimă, aici alături de soț
Rodica Petrea, fiica Nataliei, 3 ani, la câteva luni înainte de a fi ucisă de unguri
Casa parohială în care s-a produs masacrul, rămasă nelocuită de atunci
Foto din 1986
Toți au fost uciși de aceste bestii în uniforma armatei maghiare. Ne
întrebăm ce fel de indivizi sunt aceia care ucid cu sânge rece două
femei gravide și un copil de trei ani? Același aluat ca și cei de la
Trăznea, județul Sălaj, care au ucis 156 de români la 9 septembrie, au
lăsat o grenadă în mâna unui copil de doi ani, care s-a jucat cu ea până
a scos cuiul fiind pulverizat de explozie. Acestea sunt faptele de
vitejie ale armatei ungare!
Ei bine, cu toate astea, cu toate crimele comise, Wass Albert are în
România statui, iar locul în care este îngropată cenușa sa (castelul
Brâncovenești din județul Mureș) este împodobit cu flori și cocarde cu
tricolorul maghiar, ca și pentru un erou național. Statuile sunt sub
numele de Secuiul Rătăcitor, dar toată lumea știe despre cine e vorba.
Statuia lui Wass Albert din Odorheiul Secuiesc sub numele de Secuiul Rătăcitor
Locul unde este îngropată cenușa lui Wass Albert, castelul Brâncovenesc județul Mureș
Gyorgy Frunda, fost deputat UDMR și actual europarlamentar român,
care a declarat că nu reprezintă România în parlamentul european, a
înaintat în 2002 o cerere procurorului general al României pentru
anularea sentinței de condamnare a lui Wass Albert, el cerând ca până la
soluționarea cererii statuile să rămână pe soclu. Cererea sa a fost
respinsă, iar statuile au rămas în continuare la locurile lor, în
Odorheiul Secuiesc, Lunca și Reghin. Da, popor român, criminalii și
călăii tăi sunt cinstiți chiar pe pământul tău, stropit de sângele
martirilor tăi!
Să nu credeți că nu există legislație împotriva promovării
criminalilor de război condamnați. Iată, Ordonanța de Urgență nr 31 din
28 martie 2002 spune clar în articolul 12: “Se interzice
ridicarea sau menținerea în locuri publice, cu excepția muzeelor, a unor
statui, grupuri statuare, plăci comemorative referitoare la persoanele
vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii.”
Să nu credeți că legea nu funcționează, ea funcționează, dar numai când
e vorba de români. Pe baza acestei legi s-a decis dărâmarea statuii
mareșalui Ion Antonescu clădită în curtea bisericii ctitorită de el. Dar
când e vorba de statuile lui Wass Albert aceleași autorități se fac că
plouă, o dovadă a impotenței statului român în fața propagandei maghiare
care face ce vrea în țara noastră. Așteptăm și un bust al lui Horthy,
eventual în București, în Ungaria sunt deja trei, la fel câte are Wass
Albert în România.
Dar asta nu e totul. Cărțile scrise de Wass Albert, în care românii
sunt făcuți viermi și animale țigănești, sunt editate de editura Mentor
care aparține în proporție de 45% de către un lider marcant, fost
președinte al UDMR, Marko Bela. Iar cărțile lui Wass Albert se pot găsi
în librăriile din Transilvania, iată un exemplu:
Cărțile lui Wass Albert de vânzare într-o librărie din Transilvania
Nu am auzit ca editura Mentor să aibă ceva de suferit, deși aceeași ordonanță 31/2002 este foarte clară în Articolul 9: (1) Pot
fi dizolvate prin hotărâre judecătorească persoanele juridice care
desfășoară una sau mai multe dintre următoarele activități:
a) activități specifice organizației cu caracter fascist, rasist sau xenofob în sensul art. 2 lit. a);
b) răspândirea, vânzarea sau confecționarea de
simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe sau deținerea, în vederea
răspândirii, a unor astfel de simboluri ori utilizarea lor în public;
c) promovarea cultului persoanelor vinovate de
săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii sau promovarea
ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă săvârșită
prin orice mijloace, în public.
(2) Cererea de dizolvare poate fi introdusă de Ministerul Public din oficiu sau la solicitarea oricărei persoane interesate.
Nu numai cărți iredentiste se pot găsi de vânzare prin Transilvania,
fără niciun fel de restricții. Mergeți la tarabele din Cheile Bicazului
și veți avea ocazia să cumpărați fel de fel de obiecte cu aceeași
tematică, cea a Ardealului care aparține Ungariei, cu harta Ungariei
mari, cu cea a României din 1912, fără Basarabia, Bucovina, Transilvania
și Cadrilater, la toate făcându-se aluzii clare. Aceste obiecte sunt de
la hărți, tricouri, cărți, jachete la medalioane, vase și farfurii. Dar
nu numai la tarabe, ci chiar și în magazine. Iar dacă nu aveți timp să
treceți pe la magazin, se poate și online. Iată ce puteți cumpăra de pe
un site înregistrat în România. Puteți profita de ofertă, cu 19 lei în
loc de 24:
La fel, veți putea vedea autocolante puse cu stema Ungariei Mari pe
mașini sau în locuri diferite, mai ales pe indicatoarele rutiere.
Iar un alt sport favorit al capetelor înfierbântate maghiare este
transformarea numelor localităților românești după vechea lor denumire
maghiară de dinainte de 1918. Iată mai jos un exemplu din 2010 rămas
nesancționat de autorități, în care orașul Turda se transformă în Torda.
Dacă asta nu vi se pare în neregulă, să vedem ce se întâmplă mai
departe. Văzând că românii sunt nepăsători, ungurii merg mai departe. Nu
s-a întâmplat nimic cu statuile lui Wass Albert, se poate merge mai
departe. Ce-ar fi un adevărat monument? Zis și făcut. Înainte de asta,
vă rog să vă gândiți cum ar arăta un monument închinat SS-ului ridicat
în statul Israel? Fiindcă asta s-a ridicat în România. Locul nu este
ales întâmplător, comuna cuprinde trei sate, unul dintre ele (Lelei)
fiind locul de naștere al lui Bela Kuhn. Altul al lui Virgil Măgureanu,
fost director SRI, care are o casă aici (Giurtelecul Hododului).
Ei bine, e vorba de satul Hodod, comuna Hodod, din județul Sălaj,
unde în 2010 se ridică un monument. Dedicat cui? Nimănui altcuiva decât
Diviziei de Secui care a însângerat Transilvania în anii 1918-1919!
Iată-l mai jos:
Se observă în colțul din stânga sus simbolurile secuiești, iar în dreapta sus
stema Ungariei Mari
Criminali și ucigași față de populația civilă, dar în momentul în
care au trebuit să facă față armatei române, această divizie de secui nu
s-a remarcat prin capacități combative, la fel ca și urmașii lor din
armata maghiară în al doilea război mondial. Mari viteji cu civilii, cu
gravidele și copii români, dar slabi luptătorii cu bărbații români, care
i-au bătut fără cruțare de fiecare dată când au ajuns față în față.
Citez aici din articolul Războiul româno-ungar de la 1919 (I) Din Apuseni pe Tisa:
Divizia de secui, mit și adevăr
În istoriografia ungară s-a vorbit foarte mult despre această
divizie de secui, ba chiar s-a susținut că dacă toată armata ungară din
1919 ar fi avut moralul acestei divizii, altul ar fi fost rezultatul
confruntării româno-ungare de atunci. S-a exagerat mult capacitatea ei
combativă, dându-se multe exemple, cu atât mai exagerate cu cât timpul
scurs de la evenimente estompa mai mult realitatea crudă a faptelor. De
aceea, cred că este necesară dezvăluirea adevărului istoric, așa cum
este el, chiar dacă este contradictoriu cu ceea ce mulți istorici
maghiari, în căutarea unor inexistente fapte de vitejie, încearcă să
inducă în mentalul propriilor suporteri, dar și în istoria acelor
vremuri, așa cum au fost ele. Deoarece istoria este una singură,
interpretările ei sunt în funcție de cei ce o scriu, dirijați și
influențați de potentații zilei. Nu degeaba, George Orwell, în romanul
1984, spunea:
„Cine controlează trecutul, controlează viitorul. Iar cine controlează prezentul, controlează trecutul, deci și viitorul”
De aceea va trebui să spunem adevărul, iar adevărul este acesta.
Divizia de secui a fost formată din recruți din districtele secuiești
din Transilvania, mai ales din comitatele Trei Scaune, Ciuc și Odorhei,
respectiv zona din estul Transilvaniei populată de secui. Până la
începerea efectivă a luptelor, nu mă refer la hărțuielile de până
atunci, între trupele române și cele ungare, în aprilie 1919, divizia de
secui s-a remarcat numai prin abuzurile, crimele și atrocitățile
împotriva populației românești din zona ocupată de către unguri. Poate
unii s-ar fi așteptat ca vitejia lor, odată cu începerea confruntărilor,
să se probeze în luptă, dar se pare că nu a fost așa. Voi lăsa doar
faptele să vorbească.
La începutul lunii aprilie 1919, divizia de secui era poziționată pe
valea Tisei, între Sighetu Marmației și Hust, având un efectiv de 6000
de oameni, 26 guri de foc (tunuri și obuziere) și un tren blindat. O
parte din regimentul 1 secui „Cap de Mort” (1700 de oameni) se afla pe
valea Someșului, alături de regimentul 12 honvezi. La începerea
ofensivei române, 16 aprilie, în primele două zile, detașamentul
generalului Olteanu rămâne în expectativă, trimițând doar recunoașteri
ofensive cu scop de fixare a inamicului. În timp ce frontul central
român avansează, divizia de secui rămâne în defensivă, respectiv în
așteptare, fixată de recunoașterile ofensive ale detașamentului general
Olteanu. Din start, divizia de secui este inoperantă, așteptând în timp
ce centrul dispozitivului maghiar era bătut și frontul spart. Ar fi
trebuit ca, ținând cont de superioritatea în efective, divizia de secui
să atace și să preseze flancul de nord mai slab al trupelor române,
forțând astfel replierea centrului, evitând astfel spargerea frontului.
Nu s-a întâmplat asta, fapt ce ne spune multe despre capacitatea de
luptă sau de pregătire militară a acestei divizii de secui. Ba
dimpotrivă, se lasă fixată, ba chiar dă înapoi la atacurile slabe ale
forțelor de recunoaștere ale detașamentului Olteanu, mult inferioare
(2500 de oameni cu 4 tunuri în total). În plus, la nord, în regiunea
Korosmezo, se aflau și 3000 de bolșevici unguri și ucraineni înarmați.
Mai departe, grupul Olteanu trece la ofensivă, împingând divizia de
secui spre Tisa. Deși alocă trupe spre nord, pentru a face față
bolșevicilor ucraineni, cu restul rămas împinge divizia de secui spre
vest, ajutat și de o parte din divizia 2 cavalerie care presează dinspre
sud-est. În 21-22 aprilie regimentul 1 secui este respins în defileul
Hust-Veresmart de către brigada 5 roșiori sprijinită de batalionul 3 din
regimentul 81 infanterie (lt-col Manciu Toma). Divizia de secui se
retrăsese în zona Mateszalka, de unde primise cu focuri de infanterie
brigada 2 roșiori. Rezistențele succesive sunt înfrânte la Poresalma și
Okorito de către această brigadă. La 22 aprilie, divizia de secui se
afla în zona Mateszalka – Hodoz – Vaja și rezista atacurilor de testare
și fixare ale trupelor române.
Detașamentul general Olteanu se concentrează spre nord, ocupând poziții
pe ambele maluri ale Tisei, lăsând divizia 2 cavalerie să se ocupe de
divizia de secui. Atacul acesteia începe din 22 aprilie, împreună cu 4
batalioane din divizia a 7-a (I și III din reg 16 și I și II din reg 27)
împreună cu cu 2 baterii din reg 4 artilerie. Brigada 2 roșiori
(general Davidoglu) înaintează de la est dinspre Gyortelek, iar
detașamentul colonelului Rotaru Alexandru din divizia a 7-a înaintează
de la Fabianhaza și atacă de la sud spre Mateszalka. Rezistența este
înfrântă, brigada 2 roșiori ocupă Kis Kocsard iar colonelul Rotaru intră
în Mateszalka. Divizia de secui se retrage spre nord și vest și trimite
parlamentari care să trateze depunerea armelor în seara de 22 aprilie.
Până dimineața nedând nici un răspuns la condițiile cerute, ba mai mult,
începând retragerea spre Csap și Nyreghhaza, divizia 2 cavalerie
reîncepe urmărirea în dupăamiaza zilei de 23 aprilie cu 3 detașamente:
Primul (brigada 2 roșiori, batalionul I din reg 27 inf, o baterie
călare, o secție din reg 4 artilerie și o secție motomitraliere) sub
comanda generalului Davidoglu, spre Vasaros Nameny-Csap
Al doilea (escadronul 4 roșiori, batalionul II din reg 27 inf și o
secție din reg 4 art) condus de maiorul Stavri pe direcția Harmi-Nir
Mada Kis Varda
Al treilea (brig 3 roșiori, batal I și III reg 16 inf și o baterie reg 4 art) sub comanda colonelului Ioan spre Nyreghaza.
În înaintare resping ariergardele diviziei de secui și fracțiuni de
jandarmi și finanți unguri care încearcă să opună rezistență la Dobos,
Vitca, Vasaros Nemeny, Varsarvy (general Davidoglu) Or Vaja, Nyir Mada
(maior Stavri), Nyir Negyes, Hodasz, Nyir Bator și Kantor Janos (colonel
Ioan). La 27 aprilie, colonelul Ioan reia atacul și ocupă Nyreghaza, în
timp ce generalul Davidoglu atinge Tisa. Astfel, divizia de secui este
strânsă la mijloc în zona Demecser – Tass – Szekeli – Ibrany și are
liniile de retragere peste Tisa tăiate și se predă. Dezarmarea ei începe
la 27 aprilie, capturându-se 477 ofițeri, 4545 soldați, 804 cai, 23
tunuri, 116 mitraliere, 3500 arme, 436 carabine, revolvere, săbii, mari
cantități de unelte portative, trenuri, etc.
Așa se încheie mult mediatizata epopee a diviziei de secui.
Asta e adevărata poveste a mult mediatizatei divizii de secui, din
care ungurii au creat o adevărată legendă exagerată până la paroxism,
transformând o adunătură militară cu apetit de jaf și distrugere asupra
civililor într-o divizie de eroi, căreia i-au și ridicat un monument, nu
oriunde, ci chiar pe teritoriul României, un omagiu adus celor care au
luptat împotriva românilor, au ucis civili nevinovați, dar care pentru
unguri sunt eroi.
Dar care este situația eroilor români? Pe teritoriul României? E
tragică, luptătorii și martirii neamului nostru românesc s-ar răsuci în
mormânt văzând situația de astăzi. Unde sunt monumentele dedicate lui
Ioan Ciordaș și Nicolae Bolcaș, doctori în drept, președinți de consilii
naționale, schingiuiți de aceiași secui în 3 aprilie 1919, cu ochii
scoși cu baioneta, apoi uciși și îngropați la Tinca, județul Bihor?
(Vezi Revoluția din Ardeal și gărzile naționale române (II) Adevăruri uitate).
Unde este monumentul ostașului român eliberator ridicat în perioada
interbelică în Satu Mare și distrus de unguri după ocupația din 1940?
Unde este monumentul Regelui Ferdinand și al Reginei Maria din Oradea,
de asemenea distrus de unguri? Au mai fost ele refăcute? Nici vorbă.
Monumentul Ostașului Român din Satu Mare, distrus de unguri în 1940 și niciodată refăcut
Concluzie amară
Frați români, suntem batjocoriți și înjosiți chiar în țara noastră.
Ne sunt profanate monumentele eroilor noștri, atâtea câte au mai rămas,
ne sunt lăsate în paragină și uitare orice grup statuar care ne-ar putea
aminti de înaintașii noștri. Cu indiferența, ignoranța sau
complicitatea conducătorilor noștri votați democratic. Dar aici și noi
suntem complici, fiindcă tolerăm acest abuz la memoria celor care ne-au
dat viață, ne-au dat o țară, ne-au dat o limbă și un trecut de care am
putea fi mândri. Ar trebui să fim mândri, fiindcă nu cred că există
multe popoare europene care să se poată mândri cu o istorie de peste
două mii de ani. Iar asta pe mulți îi doare. Și pentru a ne șterge asta
din minte nu se dau înapoi de la nimic. Iar ai noștri lideri se complac
în această situație.
Le permitem ungurilor să-și facă de cap cum vor pe teritoriul
nostru, închidem ochii în tradiția noastră de bună vecinătate și
ospitalitate. Le permitem rușilor să facă la fel, ambasadorii lor să-și
aducă omagii la statuia marelui opresor al românilor, generalul rus
Victor Suvorov de la Râmnicu Sărat, cel ce spunea în timpul ocupației
rusești că le va lăsa românilor doar ochii, ca să poată plânge. Iar
statuia lui domină zarea la Râmnicu Sărat, privind ironic la românii
care acceptă și pupă picioarele opresorilor.
Alții, ca și ungurii după cum am descris mai sus, ni se urcă în cap,
în timp ce noi tolerăm cu îngăduință acest fapt. În schimb, referitor
la faptele de eroism ale înaintașilor noștri de care nu prea suntem
demni, suntem cuprinși de o rușine și pudicitate inexplicabilă. La 23 de
ani de la Revoluție, de când putem gândi și să ne exprimăm liberi,
istoria noastră este batjocorită în manuale alternative destinate să ne
cretinizeze copiii, când nimeni nu înțelege ce este scris în acele
manuale? Eu cred că știu ceva istorie,dar m-am crucit când am citit
manualele de istorie de gimnaziu, pur și simplu elevii nu înțeleg nimic
din istoria patriei! Și nici eu nu aș înțelege nimic citind doar aceste
manuale! Am vorbit cu profesori de istorie scârbiți care spun că așa
bătaie de joc la istoria neamului nu au întâlnit niciodată. Faceți
comparație cu un manual din perioada interbelică, veți vedea că atunci
se studia istoria României! Și nu este întâmplător că în acea perioadă
am avut români adevărați! Dar acum? Ne educăm tânăra generație pentru a
uita de tot, de tradiții, de neam, de țară, de înaintași, de tot ce
înseamnă istoria noastră. Iar rezultatul îl vedem în fiecare zi.
Mai departe, pudibonderia noastră are și accente acute. Ne e rușine
de faptele eroice ale înaintașilor noștri. Cum altfel s-ar putea explica
următorul fapt? Pe Arcul de Triumf din cetrul Bucureștiului erau
înscrise locurile marilor bătălii eroice ale înaintașilor din primul
război mondial. Erau nume de localități scăldate în sângele eroilor
noștri: Jiu, Neajlov, Mărăști, Oituz, Mărășești. Dar era și un alt nume,
culmea sforțărilor soldaților români, cucerirea capitalei inamicului.
Pe Arcul de Triumf din centrul Bucureștiului era trecut și numele
Budapesta, victoria deplină împotriva unui dușman milenar. În perioada
stalinistă, în anii 50, acest nume a fost acoperit cu ciment. Nu puteam
să ne lăudăm cu ocuparea capitalei unui stat frățesc întru ale
comunismului. Mai mult, nu puteam să spunem că tocmai noi, românii, am
fost cei care am împiedicat comunismul să acapareze Europa Centrală cu
25 de ani mai devreme (vezi Românii și anticomunismul).
Dar au trecut 23 de ani de când putem spune adevărul, iar Arcul de
Triumf continuă să fie mutilat, chiar de către noi. În acest timp,
ungurii fac ce vor, în țara noastră, de cele mai multe ori pe banii
noștri, ai fraierilor de români. Da, ne merităm soarta.
Arcul de Triumf astăzi, inscripția Budapesta acoperită cu ciment
Ei bine, ca să vedeți că și azi acești unguri se comportă la fel, că
tupeul lor nu mai are margini, încurajat și de tăcerea noastră și
toleranța noastră excesivă. Anul trecut, conducerea Partidului Popular
Maghiar a cerut Consiliului de Combatere a Discriminării îndepărtarea
plăcuței de pe monumentul lui Baba Novac din Cluj Napoca pe motiv că ar
fi ofensator la adresa ungurilor! Ce spune aceasta placă? Spune că Baba
Novac, fost căpitan al lui Mihai Viteazu, a fost ucis în chinuri
groaznice de către unguri în acel loc. Iar ungurii se consideră ofensați
de această placă! În Clujul secolului al XXI-lea credem că a venit
vremea ca această plăcuță să fie schimbată și cerem CNCD îndepărtarea
acesteia pentru că are un mesaj antimaghiar a declarat Gergely Balasz, liderul regional al acestei formațiuni.
Adică în secolul XXI o astfel de placă e antimaghiară, iar statuile
lui Wass Albert nu sunt antiromânești, nu? La fel, monumentul dedicat
Diviziei de Secui nu e antiromânesc, tot în secolul XXI!
Păi să vedem cum a murit Baba Novac, să apelăm la istorie. Să apelăm
la martori, și hai să nu fie nici unguri, nici români. Și să fie și
contemporani cu evenimentele, ca să nu fim acuzați de răstălmăciri peste
timp. În primul rând, Baba Novac a fost sârb, nu român, dar a fost
credincios lui Mihai Viteazu până la capăt, de aceea a fost răsplătit cu
o moarte groaznică de Dieta din Cluj, a nobililor maghiari, care l-a
condamnat și executat. Ludewig Albrecht Gebhardi scria în 1782 despre
supliciul lui Baba Novac l-au chinuit aproape de moarte, apoi l-au ars de viu în piață.
Pentru amănunte apelăm la un contemporan, Ciro Spontoni, în lucrarea sa
Historia de la Transilvania, apărută la Veneția în 1638: …Baba Novac cu preotul său (capelanul său de lege grecească, menționează autorul) au
fost duși goi în văzul mulțimii ca să fie predați pentru acest chin pe
care îl descriem aici. Au apărut țiganii (în această provincie ei
servind ca și executori ai justiției) și apucând corpul acestor
nefericiți l-au înfășurat cu lanțuri și gâtul cu un fier gros. Le-au
legat apoi toate membrele deasupra unei bârne lungi cu aceleași lanțuri;
atunci, între cele două frigări s-a dat foc cărbunilor și lemnelor.
Deasupra a două furci puternice în formă de frigare lungp au fost puse
bârnele care susțineau corpurile nenorocite, unul de la cap, celălalt de
la picioare, la extremitatea cărora erau două roți de lemn pe care
țiganii le învârteau cu mâna și picioarele pentru a arde încet; (victimele)
începeau să simtă un chin cu adevărat barbar și inuman; rănile cauzate
provocau plânsete amare și strigăte ascuțite ce străbăteau aerul, iar
unde focul produsese deja răni mai mari, acolo se arunca apă proaspătă
pentru a stârni și mai mare chin și pedeapsă mai îndelungată membrelor
nenorocite, suferința fiind cu atât mai mare cu cât cele mai multe din
arsuri sângerau. Preotul înarmat cu o răbdare lăudabilă, cu cuvinte de
îmbărbătare, spuse în limba greacă, l-a consolat pe nefericitul Novac
care slăbea de pe urma arsurilor intense. Astfel timp de o oră și
jumătate au făcut din ei un spectacol și suferind ambii atât de crud au
murit în cele din urmă.
Vedeți că până și un contemporan al acelor vremuri sălbatice
tratează acest supliciu ca și unul barbar, inuman și crud. Păi ce ar
trebui să scriem pe placa lui Baba Novac, domnule Gergely Balasz, ca să
nu-i ofensăm pe maghiari? Că Baba Novac s-a sinucis dându-și foc în
Cluj? De ce nu vă asumați aceste crime, ca și crimele împotriva
românilor, acum, în secolul XXI, cerând desfițarea statuilor unor
criminali de război ca și Wass Albert? Nu v-am auzit cerând același
lucru referitor la aceste statui, tot pe baza aceluiași principiu
generos al secolului XXI! Dar placa de pe statuia lui Baba Novac vă
deranjează, nu-i așa, e printre puținele înscrisuri rămase în
Transilvania care spun adevărul.
Mulți vor întreba, ce e de făcut, măcar acum, în ceasul al
doisprezecelea? E simplu, trebuie aplicată legea. Ea există. Dacă s-a
putut dărâma bustul mareșalului Ion Antonescu pe baza unei legi, de ce
nu se poate dărâma bustul unui criminal de război ca și Wass Albert pe
baza aceleiași legi? De ce nu se poate aplica legea în cazul drapelului
secuiesc? Și mai ales, de ce naiba nu dezvelim Arcul de Triumf din
București așa cum a fost, cu inscripția Budapesta, să le arătăm și
ungurilor că am fost acolo, să le arătăm și românilor că suntem mândri
de cei care au fost acolo, care au învins și au pus opinca în vârful
Parlamentului Ungariei, să le fie de amintire și de avertisment înainte
de a se juca cu sentimentele românilor din Transilvania. Fiindcă
provocările nasc reacții, iar când românul, răbdător de felul său, va
reacționa, va fi jale! Vorba marelui George Coșbuc: Să nu dea Dumnezeu
cel Sfânt / Să vrem noi sânge, nu pământ!
Redactor R.B.N. Press – Cristian Negrea
Monumentul Ostașului Român din Satu Mare, distrus de unguri în 1940 și niciodată refăcut
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu